Mult așteptatele berze monitorizate în timp real de Wildlife Romania s-au întors la Cărpiniş şi pot fi, din nou, urmărite live. Şi, pentru că e frig şi a nins, sătenii fac focul ca să le încălzească cuiburile de pe hornurile caselor. Biologii spun, însă, că berzele pot fi afectate de frig doar dacă vremea neprietenoasă va persista în perioada în care înaripatele îşi depun ouăle.
De trei zile, Ioan Haiduc are un vecin nou. O barză s-a așezat în cuibul de pe hornul casei sale. Dar, pentru că primăvara întârzie, omul face focul nu doar să-și încălzească locuința, ci și cuibul berzelor Cris și Ela, deja celebre la noi în țară.
"De 3 zile, dar acum văd că nu-s aici, nu știu unde or plecat. S-or dus să-și caute de mâncare, pe frigul ăsta așa mare", spune Ioan Haiduc.
Berzele și-au făcut cuib pe hornul casei lui Ioan Haiduc de mai bine de 30 de ani, iar de trei ani, pe acoperișul casei sale a fost montată o cameră ce transmite live din cuibul berzelor, 24 de ore din 24. Oamenii sunt îngrijorați pentru păsări, dar specialiștii dau asigurări că ele sunt în siguranță.
"Berzele nu ar trebui să fie afectate absolut deloc de aceste scăderi ale temperaturii. Berzele ar putea să fie afectate după perioada de 1 aprilie, sfârșitul lui martie, atunci încep să depună ouăle și pot fi afectate mai drastic", a declarat Gabriel Herlo, biolog.
Internauții pot să urmărească berzele în cuibul lor, în timp real, pe site-ul wildliferomania.com. Au fost montate camere video nu doar la Cărpiniș, ci și în Carani. Aici, păsările ar urma să ajungă la finalul acestei luni.
reporter: Alexandra Marian/ operator: Adrian Ionescu