Școlile private, în preferințele părinților

Data publicării:
scoli private

Tot mai mulți părinți aleg să-şi trimită copiii la școlile private, în detrimentul celor de stat. Activitățile extrașcolare, dar și pregătirea suplimentară pentru fiecare copil în parte sunt câteva dintre motivele pentru care sistemul educațional alternativ câştigă tot mai mult teren. Asta, în ciuda costurilor ridicate, ce pot depăşi 5.000 de euro pe an.

Alexandra este elevă în clasa a doua. Felul în care dascălii predau materiile o fac să îndrăgească şcoala, iar după terminarea temelor are parte şi de activiţări distractive.

După predarea clasicelor materii, copiii pot participa la cursuri de teatru, dansuri, arte marţiale.

Deşi costurile anuale sunt ridicate, părinţii cred că niciun efort financiar nu este prea mare pentru copiii lor.

În județul Timiș sunt 30 de unități de învățământ particulare. Trei dintre ele sunt școli primare. Dacă la unele unități private, taxa anuală, care include și masa, pornește de la 3.600 de euro pe an, la altele părinții ajung să scoată din buzunar peste 5.000 de euro pe an.

reporter: Gabriela Halmi/ operator: Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...