Scandal de la bar, la spital

Data publicării:
scandal vale
A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor şi a jandarmilor, la spitalul din Vulcan, pentru a-i calma pe patru tineri care au provocat scandal în faţa unui bar şi au ajuns apoi la Urgenţe. Bărbații au fost agresivi verbal cu personalul medical și le-au amenințat pe doctorița și pe asistenta care s-au ocupat de ei. Cei patru sunt acum cercetați pentru tulburarea liniștii publice. Angajații spitalului însă au refuzat să depună plângere împotriva lor, pentru că se tem…

Medici și asistente terorizați de pacienți. Se întâmplă la Vulcan, în județul Hunedoara, unde 4 tineri au făcut scandal în secția de urgențe, însă nimeni nu are curaj să depună plângere împotriva lor.

„Nici doctorița, nici asistenta și nici infirmiera care au fost de gardă vineri noaptea nu vor să vorbească despre ce s-a întâmplat atunci. Femeile spun că le este frică de agresori și de aceea nu au depus nici la poliție plângeri împotriva lor” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

„Echipajul SMURD a prezentat la unitatea noastră de urgență 4 pacienți, din câtea știm, în stare de ebrietate, și agresivi. Foarte greu pentru personal să își desfășoare activitatea în astfel de condiții”, explică Cătălin Popa, managerul Spitalului Vulcan.

Scandalul provocat de cei 4 tineri a început în fața unui bar din oraș. Ajunși la spital, ei au continuat să fie agresivi. S-au calmat abia după ce au fost chemaţi jandarmii și polițiștii. Tinerii s-au ales cu dosare penale pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

„Față de una din cele 4 persoane, care a agresat pe holul unității medicale un pacient, se vor efectua cercetări și cu privire la comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe”, precizează Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Angajații de la Urgențe spun că nu este pentru prima dată când au de-a face cu pacienți recalcitranți.

„Sunt băuți, recalcitranți, te înjură și te lovesc cu mâinile și cu picioare, nu e ușor”, explică Gabriela Fazekas, asistent Urgență, Spitalul Vulcan.

Scandalagii de la Vulcan le sunt bine cunoscuţi oamenilor legii. Unii dintre ei sunt recividiști și au mai fost condamnați pentru acte de violență.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri