Risipă de apă, împotriva înghețului

Data publicării:
RISIPA APA

Locuitorii din comuna Rășinari, din județul Sibiu, riscă să rămână fără apă în case. Măsura ar putea fi luată de societatea de distribuție, după ce rezerva a ajuns la cota de avarie. Consumul, în comună, a depășit maximele prevăzute cu 15%, pentru că oamenii își lasă robinetele pornite peste noapte, ca să nu înghețe.

Deși toată lumea din Rășinari știe că este o practică folosită de mulți ani, nimeni nu recunoaște, direct, că face acest lucru.

"Omul, decât să înghețe toate conductele, mai bine lasă apa să curgă un pic și plătește la valoarea care este", localnic.

"Dar problema îi că nu conștientizează ce fac și... alții n-au și ei fac risipă la apă", localnic.

"N-avem pretenții europene, dom'ne, gata, plătim și băgați-ne. Mai iei și de acolo, și de acolo. Tipic românește", localnic.

Cert este că cei care nu și-au lăsat robinetele deschise au, acum, țevile înghețate, chiar dacă au încercat să le protejeze.

"L-am mai protejat (n.r. robinetul), l-am mai acoperit, dar nicio șansă ca să... N-avem ce face. Îi înghețat tun, vedem la primăvară", localnică.

Și în case, debitul a început să scadă.

"Sper să o prețuim, toată lumea, să nu ne batem joc de ea. Că-i mai rău fără apă... - Ce faceți, dacă se oprește? - Păi nu știu cum ne descurcăm. Foarte greu", localnică.

Rășinărenii spun că, dacă apa se va opri, se vor întoarce la cișmelele publice, ca pe vremuri.

Rășinariul a fost racordat anul trecut la rețeaua de apă potabilă. Până acum, oamenii avea apă direct din râu și consumau după bunul plac. Reprezentanții administrației locale spun că problema a apărut pentru că nu toate locuințele au și contor, în acest moment, ca să plătească după consum.

"Sper eu, din iarna viitoare să nu mai avem astfel de probleme. Pentru că lasă robineții deschiși cei care plătesc, în momentul de față, apa paușal și atunci plătesc oricum acea cantitate de 6,5 mc de persoană și nu-și fac probleme dacă se consumă 20 sau mult mai multă apă decât este prinsă ca și paușal", Bogdan Bucur, primarul comunei Răşinari.

Rezerva de apă din bazinele care alimentează Rășinariul a ajuns la cota de incendiu și, potrivit procedurilor, furnizarea trebuie sistată. Reprezentanții societății de distribuție spun că încearcă să amâne momentul, pentru că, altfel, comuna ar putea rămâne fără apă până la primăvară.

"În clipa de față suntem aproape la limita de avarie. Este o limită de incendiu, sub care nu putem scădea. Și, în cazul în care ajungem să depășim această rezervă, se va sista furnizarea apei în întreaga localitate și ne temem că, pe fondul temperaturilor scăzute, rețeaua ar putea să înghețe. Și va fi aproape imposibil să pornim acest sistem, până când temperaturile nu vor fi pozitive", Thomas Roth, purtător de cuvânt SC Apă-Canal SA. 

În comuna Rășinari, necesarul maxim de apă prevăzut de rețea este de 20,7 litri / secundă. În acest moment, acesta a ajuns la 15 litri/secundă.

Reporter: Adela Mohanu
Imagine: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...