Program de colectare selectivă

Data publicării:
COLECTARE SELECTIVA

Autorităţile braşovene au anunţat că, de la 1 ianuarie 2019, în cartierele de blocuri din oraş va fi implementat un program de colectare selectivă a deşeurilor. 

Cei doi operatori de salubritate din oraş vor amenaja puncte de colectare a reciclabilelor, unde braşovenii pot lăsa hârtia, cartonul, plasticul, metalul sau sticla. În schimb, braşovenii vor primi vouchere pe care le vor putea folosi pentru plata întreţinerii.


Programul se va implementa etapizat. În prima fază vor fi amenajate  12 puncte de colectare, apoi numărul acestora va creşte până la 25. La fiecare punct de colectare, vor fi containere speciale pentru diferitele tipuri de deşeuri, un operator şi un cântar. Sacii de deşeuri reciclabile vor fi cântăriţi iar operatorul va da voucherul, a cărui valoare va fi stabilită în funcţie de cantitatea de deşeuri predată.

Preţul unui kilogram de hârtie sau carton a fost stabilit la  0,22 lei, fără TVA, a unui un kilogram de plastic la 0,73 lei, a unui kilogram de metal la 0,44 lei, iar unui kilogram de sticlă  - 0,048 lei.

De la 1 ianuarie 2019 va fi aplicată şi „taxa de rampă”, în valoare de 30 lei pe tona de deşeuri depusă la depozit, bani care viraţi la stat, către Fondul de Mediu.

Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii municipalităţii braşovene, operatorii au solicitat ca taxa de salubritate pentru persoanele fizice să crească cu 34,5%, de la 7,31 lei/persoană fără TVA (8,69 lei cu tot cu TVA)  la 9,82 lei/persoană (11,68 lei cu tot cu TVA).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...