Monument istoric, reabilitat după un secol

Data publicării:
ornamente

După un secol, Sinagoga din Cetate, una dintre cele mai frumoase clădiri istorice ale Timișoarei, intră într-un proces amplu de reabilitare, care va fi încheiat în 2021. Închisă în 1985 din cauza stării de degradare, sinagoga este mai aproape ca niciodată de strălucirea de altă dată.

După mai bine de un secol în care nu s-a intervenit niciun leu în sinagoga din Cetatea Timișoarei, pereții sunt scorojiți, lemnul a fost afectat de ciuperci din cauza umidității, iar picturile originale trebuie. acum, refăcute.

Scopul nostru este ca ea să redevină ce a fost ea inițial, lăcaș de cult, sinagogă, dar, în același timp, să fie un muzeu al evreimii din regiune", a declarat Luciana Friedmann, președintele comunității evreiești din Timișoara.

"Comunitatea evreiască a încercat cumva să aibă grijă de propriul ei patrimoniu, dar pentru că ea e centralizată la București, grija pentru patrimoniu nu a însemnat neapărat grija pentru patrimoniul din Timișoara", a declarat Sorin Predescu, directorul Direcției de Cultură Timiș.

Sinagoga din Cetate este una dintre cele 3 astfel de monumente ale Timișoarei. A fost construită în perioada 1863-1865 și a fost admirată de însuși împăratul imperiului Austro-Ungar, Franz-Joseph. Toate elementele clădirii sunt cele originale.

Lucrările de reabilitare vor costa 800 de mii de lei, bani de la comunitatea evreiască din ţară. Primul pas va fi înlocuirea acoperișului.

 "Se va interveni la consolidarea structurii de rezistență și a elementelor care sunt afectate de timp. Unele prăbușite, unele într-un avansat stadiu de degradare", a spus Ananie Puie, inginer constructor.

”Apreciez acest monument în mod deosebit și îmi pare rău că a ajuns într-un stadiu de degradare și nu are utilitate în momentul de față" , a spus localnic.

 

Sinagoga din Cetatea Timișoarei este a doua ca mărime din țară. Reabilitarea ei va fi completă, potrivit proiectului, în 2021.

reporter: Alexandra Marian/ operator: Dan Șoșdean

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...