Lempeşul, un colţ de rai în inima Ţării Bârsei

Data publicării:
LEMPES

Nu doar Castelul Bran, Biserica Neagră, Poiana Braşov sau cetăţile săseşti fac din Braşov o destinaţie căutată de turişti din toate colţurile ţării. Sunt şi locuri puţin cunoscute, dar de neuitat pentru cei care ajung acolo. Lempeşul e un exemplu! E un deal din apropierea Braşovului. Are păduri seculare şi o mulţime de flori protejate de lege. Iar de aici ai cea mai frumoasă privelişte către întreaga Ţară a Bârsei şi munţii din jurul ei.

Deşi nu este la prea mare înălţime, Lempeşul îţi dă - la propriu! - senzaţia că eşti cu capul în nori! De la doar 704 metri altitudine, Braşovul şi împrejurimile par muşuroaie de furnici. În jur, totul e liniştit şi pitoresc.

Rezervaţia Dealul Cetăţii Lempeş se întinde spre estul Ţării Bârsei. E locul în care găsim specii de plante unice în Europa.

"Practic, motivul pentru care a fost decretată ca zonă protejată este reprezentat de vegetaţia care s-a format în perioada postglaciară, adică o asociaţie xerofilă. Este prezentă în zona de est a Europei şi ajunge până în Asia, în zona lacului Baical",  ing. Alina Curtu - reprezentant Direcţia Silvică Braşov.

Peste 150 de specii de flori au fost identificate pe pajiştile şi în pădurile de pe Lempeş. Cele mai spectaculoase sunt frăsinelul, floare delicată, de un roz pal, stropit cu pete sângerii, care seamănă oarecum cu orhideea. Tot aici e zona în care cresc iarba şarpelui sau capul şarpelui, stânjenei şi salvie.

"Avem vercinee, pădure de stejar, cu procentul cel mai mare ca suprafaţă extinsă, între care e gorun, stejar pedunculat, mai multe specii de stejar. După aceea vine carpenul, fagul, avem vreo trei parcele de pin, pin silvestru şi pin negru, paltin, frasin",  Lucian Stroe - pădurar responsabil rezervaţie.

Pentru vizitatorii care vor să se bucure de priveliştea de pe Dealul Cetăţii Lempeş şi de minunăţiile din pădurile sale, a fost amenajat un traseu turistic tematic, natura pas cu pas, de patru kilometri, care leagă Sânpetrul de Hărman. Traseul străbate principalele poteci de pădure şi leagă fortificaţiile din localităţile învecinate.

"Venim aici de decenii întregi. Soţul meu e născut în Braşov, stau de vreo 30 de ani aici, a fost unul din primele locuri pe care mi le-a arătat, pe lângă Poiana Braşov şi împrejurimi", vizitatoare.

"Este unic, e linişte multă, sunt flori multe, e aer curat şi e foarte accesibil, e aproape de oraş; e foarte frumos, este alt aer!" vizitatoare.

Aria protejată de la Lempeş se întinde pe mai bine de 370 de hectare - trei sferturi sunt acoperite de păduri. În rezervaţie se intră doar la pas.

reporter: Sorina Secelean

operator: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...