La proces pentru sănătatea copiilor

Data publicării:
proces
Copiii care învață în afara țării au dreptul la servicii medicale gratuite, altele decât cele de urgență, asigurate de statul din care provin - asta a decis Tribunalul Timiș. Cinci familii din Timişoara au dat în judecată Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din cauză că refuza să le elibereze formularul E106. Adică formularul în baza căruia copiii lor, care învață la Viena, să poată beneficia gratuit de orice tip de serviciu medical. Sentința a fost favorabilă celor cinci familii, însă nu este definitivă. CJAS Timiș o poate contesta la Curtea de Apel.

Dreptul câștigat în instanță de familia Martonossy, pentru serviciile medicale gratuite ale celor doi copii care învață la Viena, poate reprezenta un precedent. Unul care să ajute și alte familii din țară care se află în situaţii similare.

„Hotărârea este una favorabilă tuturor copiilor și familiilor care au solicitat eliberarea acestui formular. Rămâne să ni se comunice această hotătâre judecătorească a Tribunalului Timiș. MUSCĂ Însă dacă nu va fi pusă în executare în acest moment suntem în aceeași situație”, explică Laura Martonossy, avocat și mamă.

Familia Martonossy din Timișoara are 2 copii care învață de câţiva ani la Viena. În urmă cu 4 ani, solicita pentru prima dată Casei de Asigurări de Sănătate formularul E106, prin care elevii beneficiază gratuit de orice tip de servicii medicale peste hotare. Nu au întâmpinat nici o problemă până anul acesta, când CJAS Timiş a refuzat să mai elibereze formularul, cu toate că legislația nu a fost modificată. În aceeași situație sunt şi alți cinci copii din Timișoara, cu toții reprezentați de același avocat în procesul intentat Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

„La Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a ajuns certificatul de grefă prin care ne obligă să eliberăm și să completăm formularul în cauză dar sentința nu este definitivă. Deocamdată s-a comunicat cerificatul. Din momentul primirii motivației avem 15 zile pentru a depune recurs la aceasta. Cauza s-a judecat pe contencios-administrativ, iar în momentul depunerii recursului se suspendă executarea”, adaugă Mariana Marcu, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș.

Unul dintre motivele pentru care CJAS Timiș nu a mai eliberat formularul E106 este și traducerea cuvântului „student”, susține avocatul familiilor. În accepțiunea Casei de Asigurări de Sănătate, termenul nu-i include și pe elevi.

„Încă nu am văzut motivarea judecătorului însă este absurd din punctul nostru de vedere să traduci student doar ca student. Este cunoscut și cred că lingviștii care au urmărit această speță, s-au distrat, s-au amuzat”, continuă Laura Martonossy, avocat și mamă.

Cazul copiilor din Timișoara nu este singular. Situaţii similare au fost înregistrate și în alte zone ale țării, cum ar fi București, Arad, Vaslui sau Oradea.

„Sperăm ca și alte instanțe să aibe practic aceeași poziție, în favoarea pacientului și împotriva unor abuzuri, să spunem birocratice ale autorității centrale”, precizează Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Familiile ar putea avea o decizie definitivă în acest caz în primăvara anului viitor, dacă CJAS va contesta hotărârea Tribunalului Timiș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri