Între castele domneşti şi vulcani milenari
Sudul Ardealului este cunoscut pentru aşezările sale pitoreşti, satele cu oameni calzi, simpli şi, totuşi, atât de bogaţi. Oameni care trăiesc încă după rânduielile de odinioară, înconjuraţi de minuni naturale, unice în lume, dar şi de castele vechi de sute de ani, rămase în urma familiilor nobiliare, care au croit cursul istoriei. Un astfel de loc este şi Racoşul, sat ce completează cu cinste salba de aşezări săseşti şi secuieşti, răsfirate ca mărgelele, pe firul Oltului. Aici se găsesc unele dintre cele mai frumoase şi mai rare forme geologice, de la noi din ţară.
Aflat la 70 de kilometri de Braşov, Racoşul este unul dintre acele sate în care merită să poposiţi măcar o dată în viaţă. Aveţi ce vedea aici iar bagajul cu care veţi pleca vă va face, cu siguranţă, mai bogaţi şi mai împliniţi. Chiar în inima localităţii, cu casele sale bătrâneşti, acoperite tote cu ţiglă de-o culoare şi de-un fel, stă cea mai frumoasă dovadă a vechimii şi istoriei nobile a locului - cetatea, cum îi spun localnicii, sau castelul Bethlen, vechi de peste patru secole.
"Anul 1624. 9 mai. Ştim că atunci, deja, două bastioane erau gata. Pe locul cetăţii a fost un conac, un conac pentru o familie aristocrată, înstărită, familia Sükösd şi ţinuturile care sunt în jurul cetăţii, toate aparţineau acestei familii", Hegesy Ildiko - fostă profesoară.
Istoria locului merge, bineînţeles, dincolo de aceste date însă ele sunt singurele care au rămas scrise în inventare şi care aduc mărturie existenţei timpurii a aşezământului. De-abia spre jumătatea secolului al XVII-lea conacul ajunge să fie stăpânit de familia contelui Bethlen, care îi dă şi astăzi numele, fiind cel mai longeviv proprietar al domeniului, până în 1863. Deasupra vechii porţi de intrare încă stă blazonul familiei de nobili transilvăneni - şarpele cu coroană.
"Acolo a fost palatul, după aceea a fost apartamentul contelui, apartamentul vizitatorilor, vizavi, ce vedeţi jos, au fost nişte locuinţe pentru cei care slujeau. Partea aceea a fost locuinţa administratorului cetăţii şi al domenului, la ieşire au fost nişte grajduri pentru cai. Era un aşezământ dorit de toate familiile aristocrate din transilvania. Pentru că era foarte frumoasă. Frumoasă şi într-un loc pitoresc", Hegesy Ildiko - fostă profesoară.
După moda timpurilor, castelul era împrejmuit de ziduri înalte, care să îl apere la vreme de restrişte, şi chiar de un şanţ imens cu apă, care astăzi nu mai există. Sutele de ani şi-au lăsat aspru amprenta asupra aşezării, din care lipsesc părţi considerabile - un bastion şi palatul contelui Bethlen.
"Cele patru laturi ale castelului erau unite de bastioane rotunde, fiecare cu rolul său foarte bine definit în administrarea cetăţii. Într-unul era bucătăria, în altul se depozitau armele, în cel de-al treilea se ţineau hainele iar în bastionul din spatele meu îşi avea dormitoarele contesa Bethlen", Sorina Secelean - reporter Digi24 Brașov.
Spre apusul veacului al XVII-lea, de acest loc s-a legat şi destinul familiei domnului Valahiei, Grigore Ghica I. În războiul dintre turci şi austrieci, din 1664, domnitorul Ghica Vodă a fost silit să fugă în Polonia. În drumul său prin Transilvania, soţia sa s-a bucurat de protecţia principelui Mihail Apafi şi a fost adăpostită aici.
"Familia lui Grigore Ghica, în fuga lor, s-a oprit o vreme mai îndelungată aici, în cetate, a fost găzduită aici şi aici a născut domniţa Maria pe fiul ei, Matei", Hegesy Ildiko - fostă profesoară.
În 1903, Samuel Teleki, moştenitor al vechilor proprietari, vinde castelul composesoratului locuitorilor din Racoş, contra sumei de 420.000 de coroane. După Primul Război Mondial, istoia castelului a fost una zdruncinată. Trece din mână în mână, fără ca cineva să se aplece asupra nevoii vitale de a îl restaura şi de a-l readuce la viaţă. Aşa se face că astăzi, locul arată mai degrabă ca o ruină.
"Aici, între cele două războaie mondile au fost jandarmii. Grajduri au fost peste tot, a fost depozit pentu pompieri", Hegesy Ildiko - fostă profesoară.
Lăsăm în urmă castelul, cu poveştile sale şi ne îndreptăm paşii spre minunile naturale din zonă, care nu sunt deloc puţine. Descoperim peisaje la graniţa dintre hibernal şi dezmorţirea primăvăratică, de o melancolie dulce şi liniştitoare. Puţini ştiu că în munţii Perşani sunt nenumărate rezervaţii iar cele mai multe dintre ele sunt arii geologice, care protejează o largă varietate de roci sedimentare, vulcanice. Coloanele de bazalt sunt cele mai cunoscute.
"Coloanele de bazalt sunt, poate, cea mai de preţ comoară din munţii Perşaniului. Ele au făcut parte dintr-o carieră de exploatare, încă de la începutul secolului al XX-lea însă astăzi nu mai pot fi decât admirate, pentru că au fost declarate rezervaţie geologică - un adevărat spectacol de forme cu o geometrie perfectă, pe care natura le-a desenat acum un milion şi jumătate de ani", Sorina Secelean - reporter Digi24 Braşov.
Poliedri uriaşi, comparaţi de mulţi cu tuburile unei orgi imense, coloanele par să susţină, asemeni unor Atlaşi pietrificaţi, greutatea bolţii cereşti. La câteva sute de metri distanţă găsim lacul fosilifer Carhaga, cuoscut şi ca Lacul de Smarald, pentru jocurile de lumină şi nuanţe de verde, pe care le oferă mai ales vara. Ochiul de apă este înconjurat de pereţi din marnă şi calcare, aranjate parcă de o mână pricepută în mozaicuri multicolore. Rezervația naturală are o suprafață de 1,10 ha şi a fost declarată arie protejată în anul 2000. Din complexul geologic mai face parte şi vulcanul stins din Racoş.
"Ca o căldare încinsă de un foc nevăzut. Aşa arată astăzi vulcanul din Racoş, cu rocile sale dispuse în straturi viu colorate, care alcătuiesc un peisaj cum rar ne este dat să vedem, desprins, parcă, dintr-o altă lume", Sorina Secelean - reporter Digi24 Braşov.
Un sol aspru, cu vegetaţie săracă, nuanţele puternice de roşu, maro şi galben, suprapuse parcă în curcubeie, ceea ce a mai rămas din abisul fostului crater, ideea că păşim pe un teren inundat, cu sute de mii de ani în urmă, cu râuri de lavă, toate compun imaginea unei lumi parcă uitată, parcă neprietenosă şi, totuşi, atât de ofertantă. Mai ales pentru aceia care caută să imortalizeze astfel de tablouri în fotografii unice.
"Îmi amintesc că eram, la un moment dat, cu nişte fotografi începători, de la curs, eram acolo, am avut o zi cu precădere înnorată, mohorâtă şi urâtă şi, ca la un făcut, exact la apus, eram deasupra vulcanului, a dat soarele, un soare foarte colorat şi roşu şi am avut parte de un peisaj care, sincer, la culoarea aia, îmi amintea de celebrele peisaje din sud-vestul Statelor Unite, cu Grand Canyon şi Bryce Canyon, foate spectaculos, în special prin lumină. Este o zonă deosebită din punctul de vedere al rupturilor acelea mari de pantă şi cred că ăla este punctul forte al zonei.", Dan Dinu - fotograf profesionist.
Nu mai rămâne decât să ajungeţi aici şi să trăiţi pe propria piele senzaţia unică pe care o oferă aceste locuri, o experienţă pe care nu o veţi trăi în nicio altă parte.
Reporter: Sorina Secelean
Imagine: Dan Dascălu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
