Gerul, inamicul refugiaţilor din Serbia

Data publicării:
refugiati frig
Gerul care a pus stăpânire peste Europa este o mare provocare pentru miile de refugiaţi care au rămas în adăposturi improvizate. În Serbia, la Belgrad, de exemplu, aproximativ 1.000 de refugiaţi şi-au făcut casă în hale abandonate, se încălzesc cum pot, iar toaleta zilnică este un adevărat chin. Nopţile sunt cele mai grele, pentru că temperaturile scad până la -15 grade Celsius în capitala Serbiei.

„Am încercat de şase ori să trec graniţa, poliţia din Ungaria m-a prins, m-a bătut, mi-a luat portofelul. Aici trăieşti? Da, aici trăiesc de trei luni. Cum este, e foarte frig? Da, este foarte frig. Nu avem toaletă sau tratament, nu avem unde să facem un duş.”

„Trăiesc acolo, este foarte greu pentru noi că este fum şi este foarte frig. Cât de frig? Este foarte frig. Punem 5 pături pe noi şi tot nu e suficient. Ne-ar trebui câte 10 pături. Nu vrem să mergem în tabără pentru că nu ştim dacă este deschisă sau închisă. Ei spun să este deschisă, dar nu ştim dacă ne vor deporta în Macedonia sau Sudan şi apoi nu mai putem veni înapoi.”

Deşi condiţiile sunt foarte proaste, halele abandonate au devenit casă pentru refugiaţi.

„Aproximativ 1.000 de refugiaţi îşi petrec noapte de noapte în hale dezafectate, cum este aceasta. Oamenii dorm înveliţi cu mai multe pături şi într-un fum dens. Nu au încotro. Trebuie să facă focul pentru a face faţă temperaturilor extrem de scăzute din timpul nopţii” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

Fie că vin din Pakistan, Irak sau Siria, toţi vor să ajungă în Germania, Franţa sau Belgia. Unii dintre ei încearcă de luni bune să treacă graniţa în Ungaria sau Croaţia, dar sunt prinşi de fiecare dată şi ajung înapoi în halele din centrul Belgradului.

„De câte ori ai încercat să treci graniţa? De 8 ori. De 4 ori în Ungaria, ne-au prins, ne-au bătut, ne-au luat tot ce aveam şi ne-am întors. De 4 ori am încercat să trec în Croaţia, de două ori ne-au arestat şi de două ori ne-au bătut. Bat mult.”

Singurul sprijin pe care îl au refugiaţii rămaşi peste iarnă în Belgrad vine de la voluntari. Câţiva tineri din Italia le oferă haine, pături şi mâncare, zilnic.

„Cred într-o altă Europă, una fără graniţe. Aceasta nu este imaginea Europei pe care vreau să o vadă aceşti oameni, care merită o viaţă mai bună. Cum îi ajutaţi? Eu m-am alăturat grupului care face curăţenie, dar sunt voluntari care împart haine şi mâncare, unii se îngrijesc de clădiri sau sistemele de încălzire, stăm cu refugiaţii şi bem ceai, ceea ce este foarte frumos”, povestește Irene Manganini, voluntar la organizaţia Holes in Bordes.

Potrivit cifrelor publicate de Înaltul Comisariat al Naţiounilor Unite pentru Refugiaţi, în Serbia sunt cazaţi, în centrele de tranzit, peste 7.000 de refugiaţi, majoritatea, femei şi copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri