Fântână de 10.000 de lei, într-un sat fără apă

Data publicării:
fantana

Într-un sat din județul Arad, unde apa e un lux, iar asfaltul un vis îndepărtat, ar putea "răsări" o fântână arteziană. Investiția este trecută în bugetul comunei Secusigiu pe anul 2018 şi ar urma să fie realizată în satul Sânpetru German. Și în timp ce oamenii spun nu îi interesează astfel de construcții, primarul susține că e... o dorință de a sa. Una pe care s-a asigurat că o include în hârtiile oficiale.

Satul Sânpetru German, din comuna Secusigiu, are 2.000 de locuitori. Nimeni nu are apă potabilă în casă şi nici nu beneficiază de canalizare. Mai mult, infrastructura este la nivelul de acum 100 de ani.

”Străzile şi trotuarele din satul Sânpetru German sunt de pământ, iar în sezonul rece sunt acoperite de noroi. Singurul drum asfaltat este cel județean care tranzitează localitatea, însă acesta este întreținut de Consiliul Județean Arad”, relatează Caterina Ledrer, jurnalist Digi24 Timişoara.

Acum, șeful administrației locale e pus pe fapte mari și hotărât să dea bani din bugetul local. Nu pentru canalizare sau rețeaua de apă, ci pentru o .... fântână arteziană.

”Discutam cu totul şi cu totul altceva. Nu de o fântână arteziană. Este vorba despre o fântână, o arteză, foarte veche care a fost făcută de comunitatea de germani. Era o simplă discuție să vedem cum putem să o punem în valoare. Am alocat, nu am alocat bani efectiv pe planul de investiții, ne-am propus după ce finalizăm alimentarea cu apă să o punem în valoare şi acea arteză, nu fântână arteziană”, a declarat Ilie Cheşa, primarul comunei Secusigiu.

Pe primar îl contrazic chiar documentele sale care arată, negru pe alb, că fântâna se regăsește în planul de achiziții directe pe anul 2018.

”Chiar fântână arteziană se numește în bugetul unde a alocat 10.000 de lei pentru aceasta. Şi chiar dânsul a spus la ultima ședință de consiliu că se va fora un nou puţ, în cazul în care noi nu avem apă trasă în comună. Este un proiect mare la care se lucrează de ani de zile şi nu este finalizat. El vine cu un alt puţ. Nu este cazul, sunt alte priorități în comuna noastră: vedeți drumurile cum arată, școlile, cămin cultural nu avem”, a declarat Lucian Bănăţan, consilier local în Secusigiu.

Nici localnicii nu-l susțin pe primar.

”Dezastru. Gropi, cum se poate mai rău”. (Reporter: apă, canalizare?) Nu există încă”, a declarat un localnic.

”Ar fi frumos dar ar fi necesar de altceva prima dată. Să fie străzile şi astea şi apoi fântâna, că străzile cum arată...”, a spus un altul.

”(Reporter: dumneavoastră ce v-ar plăcea să se facă prima dată în comună?) Apa! Asta e de regulă. Şi drumurile”, a declarat alt localnic.

Tot în bugetul din 2018 sunt alocați 50.000 de lei pentru evenimente culturale. Consilierii spun că banii se cheltuie anual pentru sărbătoarea „Fii satului". În ultimii 8 ani însă, la Sânpetru German, nu s-au găsit fonduri pentru introducerea rețelei de apă, a sistemului de canalizare sau a asfaltului pe drumuri.

reporter: Caterina Ledrer/ operator: Dan Şoşdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...