Parada de astăzi încheie un an deosebit de solicitant pentru ISU Arad. În comparație cu primele 9 luni din 2012, anul acesta numărul de intervenții a fost mai mare cu 20%. Manifestarea s-a terminat cu prezentarea tehnicii de care dispun angajaţii ISU și pe care o folosesc în intervenții.
"Făceam în fiecare an Ziua Porților Deschise la noi în unitate, dar, fiind și un an jubiliar - 165 de ani, ne-am gândit să facem, între ghilimele spun, porțile deschise în centrul comunității", afirmă colonelul Ioan Bogdănescu, inspector șef la ISU Arad.
În Timiş, în schimb, manifestările au avut mai puţin fast. Cu toate acestea, cei interesaţi au putut să vadă maşinile de pompieri sau să discute cu salvatorii. Copiii au fost cei mai curioşi.
"Toţi doritorii şi mai ales copiii au fost invitaţi să facă cunoştinţă cu tehnica pe care o avem în dotare. Din păcate, e o zi puţin tristă pentru noi, datorită evenimentelor care se petrec în Vaslui şi Galaţi. Suntem alături de colegii noştri. Ne dorim ca, pe parcursul anilor, să avem parte de cât mai puţine intervenţii şi multă forţă de muncă", ne-a declarat maior Florin Potârniche, pirotehnician la ISU Banat.
Ziua Pompierilor aminteşte de lupta purtată acum 165 de ani, în Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.
reporter: D. Codre/M. Rohnean
operator: Viorel Jiva
editor web: Răzvan Bulacu