Ziua Marinei, sărbătorită pe Bega. Marinari ai Forţelor Navale Române au participat la festivităţile de la Timişoara

Data publicării:
ziua marinei prima 1-1

După concertul de fanfară, cei peste 100 de timişoreni prezenţi la eveniment au luat parte la un atelier inedit, oferit de marinarii veniţi tocmai de la Constanţa.  „Avem un atelier de noduri marinăreşti, unde colegii noştri maiştri în Marina Militară, vor prezenta modulul de confecţionare a nodurilor marinăreşti. Sunt câteva lucrări gata confecţionate de matelotaj", spune comandor Viorel Roman din cadrul Forţelor Navale Române.

Copiii au fost cei mai încântaţi şi au plecat acasă cu brăţări confecţionate din sfoară marinărească:„O dăm aţa pe aici, o învârtim aşa, după care o scoatem prin inelul ăsta, aşa"

- Ce ţi-a plăcut cel mai mult astăzi? ”Brăţările şi cum cântau". O altă atracţie a fost expoziţia de navomodele a elevilor de la Palatul Copiilor din Timişoara: „E foarte frumoasă. Îmi place farul acesta", „Frumos organizat, cu poze de dinainte, cu fanfara pe vapor, e drăguţ".

„Este mai deosebit în idee că reprezintă ceva despre evenimentul de astăzi. Este vorba despre macheta bricului Mircea, adevăratul bric Mircea, pentru că nava din dotarea Marinei Române nu este bric, pentru că are 3 catarge. A fost construit, nava reală, la şantierele navale din Hamburg", afirmă Dan Lucian, antrenor de navomodele.

În prezenţa a 15 marinari ai Forţelor Navale Române, militarii au lansat la apă o ancoră de flori în memoria eroilor martiri.

„A trecut un timp îndelungat de când vapoare comerciale au trecut pe Bega. Suntem însă astăzi în postura fericită de a spune că avem siguraţa că anul viitor, de Ziua Marinei, vom avea ambarcaţiuni pe Bega", ne-a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

Anul acesta a fost cel de-al cincilea an în care Ziua Marinei se sărbătoreşte la Timişoara, pe malul Begăi, primul canal navigabil din România.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretele întunecate din munții dacilor care l-au înfiorat pe Ceaușescu: ce căutau rușii și nemții în...
Digi FM
"Mi-a fost încălcat flagrant dreptul la apărare. Nu trebuie să eliberez nicio casă". Oana Zăvoranu, reacție...
Pro FM
De Halloween nici nu a mai trebuit să se costumeze. Bianca Censori, aproape goală la o petrecere, Kanye West...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Ce este „Şah Hai Mas”, mâncarea cerută de premierul Ciolacu la întâlnirea cu romii
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Soția lui Bruce Willis reînvață să trăiască alături de actorul care se degradează pe zi ce trece: "Aveam...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani