Vor să transmită un mesaj clar: ”Vrem spitale, nu catedrale!”. Ziua de Acțiune Laică, la Timișoara

Data publicării:
protest prima-1

”În urmă cu 150 de ani, pe 17/29 decembrie 1863, Parlamentul României adopta legea de secularizarea a averilor mânăstirești, punându-se bazele statului român modern. Astăzi, prioritățile politicienilor sunt cu totul altele. Biserica a primit la ultima şedinţă de Guvern 10 milioane de lei, în plus fata de cele 20 de milioane deja alocate pe 11 decembrie. De asemenea, pe 18 decembrie, BOR a primit in administrare printr-o ordonanta de urgenta si Complexul hotelier "Bradul" din Covasna (hotel, restaurant, baza de tratament, teren de sport, parc amenajat, izvor de ape minerale), împreună cu 2,3 hectare de teren.

Alexandru Ioan Cuza a folosit averile mânăstirești pentru întreținerea școlilor și spitalelor, dar guvernanții actuali ignoră criza din sistemul sanitar pentru a îmbogăți Biserica.

Trebuie să le trimitem un mesaj clar: Vrem spitale, nu catedrale! Vrem o Romanie laică! Cultele religioase trebuie să se autofinanteze din contributiile voluntare ale credincioșilor!”, sună mesajul de pe Facebook transmis de Asociația Secular-Umanistă din România.

Ziua de Actiune Laica 01
Ziua de Actiune Laica 01


Această asociație le cere românilor: ”Pe 29 decembrie, fotografiază-te în fața unei instituții publice (Parlament, Consiliu Județean, Primărie etc), împreună cu un panou pe care ai scris un mesaj pro-laicitate și publică imaginea atât pe conturile tale de pe rețelele sociale, cât și pe pagina evenimentului.(...) Poți tipări și afișa mesajul la intrarea în blocul în care locuiești sau, dacă pleci cu mașina în oraș, îl poți fixa pe lunetă, într-un loc vizibil”.

În Timişoara, primii nemulţumiţi de finanţarea bisericii au venit în faţa sediului Finanţelor Publice încă de la ora 12. Primii patru dintre susţinătorii cauzei cer separarea bisericii de stat şi construcţia de şcoli şi spitale.

”Mă nemulţumeşte faptul că statul, din banii mei, finanţează acoperişuri de aur şi limuzine pentru preoţi, în timp ce, în şcoli, copiii mor de frig, nu au clase destule, iar in spitale nu sunt bani, e mizerie şi nu au medicamente, aparatură”, ne spune Tiberiu George.

Reprezentanţii Asociaţiei Secular-Umaniste din România susțin că, în prezent, sunt peste 18.000 de biserici, în timp ce numărul scolilor este puţin peste 4.000, iar spitale nu sunt nici 400. Aceştia estimează că, până în 2030, vom rămâne fără şcoli sau spitale finanţate din bani publici, în timp ce numărul bisericilor va crește.

”Eu personal refuz să mai finantez mariajul dintre Guvern și Biserică, acest lucru trebuie să se oprească, în felul acesta ajungem în Evul Mediu, până în 2030 vom aveam mai multe biserici, dar nu vor fi şcoli si spitale”, susține Steve Kovacs, reprezentantul Asociaţiei Secular Umaniste din România.

Pe tot parcursul zilei de astăzi, românii vor posta fotografiile lor pe pagina de Facebook ”Vrem spitale, nu catedrale - Zi de acțiune laică”, dar și pe paginile personale. La evenimentul creat pe Facebook şi-au anunţat participarea peste 1.500 de oameni.

Reporter: Sorina Covlea
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...