Viitorii farmacişti vor învăţa, la Timișoara, într-o casă nouă 

Data publicării:
farmacisti 01a



Clădirea are șase etaje, două amfiteatre mari şi 22 de săli de curs şi laboratoare.
Condițiile şi echipamentul sunt bune atât pentru studiu cât și pentru cercetare.

 

”Deocamdată, mi se pare clădirea foarte faină și de-abia aștept să încep cursurile aici și să văd cum e. Sunt foarte entuziasmată”, ”Se vede că a fost nou construită și de-abia aștept să încep cursurile”, ”O idee foarte bună să ne stimuleze pe viitor!”, spun tinerii abordați de echipa Digi24 Timișoara.

 

Întreaga investiție se învârte în jurul sumei de 5 milioane de euro. În momentul de față, sunt peste 900 de tineri care au ales să studieze această ramură a Medicinei.

 

”Sperăm să se dezvolte și din punct de vedere didactic Factultatea de Farmacie, să-și pună în valoare capacitățile de cercetare, ceea ce era imposibil în vechea clădire”, afirmă prof. univ. dr. Marius Raica, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara.

Anul acesta, aproape 6.400 de tineri s-au înscris la Facultatea de Medicină şi la cea de Farmacie. Concurența a fost acerbă, de patru studenți pe un loc.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri