Vaca, animal pe cale de dispariție. Laptele a ajuns hrană pentru porci

Data publicării:
vaca

”Dăm la porci, ce să facem că de-aia am muncit și am trudit ca să aruncăm laptele la porci”. În această situație se află cei peste 50 de fermieri din comuna Giera. Constantin Butulea și-a făcut un credit la bancă și a cumpărat vaci de lapte din Germania. Din cele 60 a vândut 17 și tot a rămas cu datorii: ”Datorii avem, două mii și două sute de lei în fiecare lună trebuie să plătesc la bancă pentru că am cumpărat și teren”.

Bărbatul câștiga și 25.000 lei pe lună în condițiile în care procesatorii cumpărau litrul de lapte cu peste 1 leu.

”Care vine ne ia în batjocură cu 50 de bani. Cu 50 de bani ce faci? Aia nici tărâța pe care o dai la vaci nu e plătită”, se plânge Constantin Butulea.

Gheorghe Gaboran are 70 de vaci și este nevoit să le vândă pentru că afacerea lui este aproape de faliment: ”Am și un copil, are 23 de ani, și-a făcut și el o mică fermă, a cumpărat bazin și nu are cui da laptele nici el”.

Oamenii încearcă din răsputeri să vândă laptele. Spre exemplu, Slavco Țăran face brânză și smântână pe care le vinde cu 10 lei kilogramul. ”Ne uităm în sus să vină ploaia ca să producă puțină iarbă că nu este nici mâncare, nimic și din toamnă vedem cu ce rămânem. Vindem...”, ne spune Slavco Țăran.

”Odată cu eliminarea cotei de lapte a scăzut și prețul bovinelor. Dacă înainte o vacă putea fi vândută cu 3.000 de lei, astăzi nimeni nu oferă mai mult de 1.500 de lei”, afirmă Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara.

”Comuna Giera a fost comuna cu cel mai mare număr de bovine din județul Timiș, implicit cu cea mai mare cantitate de lapte. Până a apărut acest sindrom al cotelor de lapte care ne-a dus într-o situație... aș putea zice tragică”, ne-a declarat Radu Vicol, viceprimarul comunei Giera.

Specialiștii în agricultură recunosc că fenomenul a luat amploare în primele luni de la eliminarea cotei de lapte. ”Am auzit că laptele se dă la porci. Culmea, la noi au fost situații în care laptele s-a răcit și s-a dat ca apă din nou la vacile care l-au produs, să îl bea”, ne-a transmis Nicolae Oprea, secretarul Asociației Agricultorilor din județul Timiș.

Nu doar județul Timiș se află în această situație. Potrivit unor statistici, după 1 aprilie, România a avut cea mai mare scădere a producţiei de lapte din toate Uniunea Europeană.

Reporter: Angela Novăcescu
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei