„Poate aşa a vrut Dumnezeu, ca primul meci după revenire să fie între două echipe din Timișoara”, spunea Dragan Petricevic,la semnarea noului contract cu BC Timişoara. Petricevic a preluat echipa pe locul şapte, pe care BC Timişoara a urcat după victoria cu CSU Sibiu. A fost al treilea meci direct între cele două formații timișorene în Liga Națională, BC Timișoara câștigând și precedentele dispute din sezonul 2012/2013 – 86-61 și 91-88. Fără obiectiv în actualul sezon, Timba, cu un lot subțiat, era dată ca victimă sigură în confruntarea de sâmbătă.
De la BC Timișoara s-au remarcat Jovanovic, cu 22 de puncte și șase pase decisive, și Radulovici, cu 18 puncte și 11 recuperări, în timp ce Timba i-a avut în prim plan pe Florveus, cu 21 de puncte și 14 recuperări, și Popa cu 16 puncte. Petricevici a rulat, pe fondul diferenței de scor, și tineri precum Filip, Petrișor, Milencovici, Covaciu, Toth.
”Urșii” de la Timba urmează să întâlnească, în deplasare, pe CSU Ploieşti, în timp ce la Timișoara vine, pentru BC Timișoara, SCMU Craiova.