Un singur echipaj SMURD în întreaga zonă de vest, la zeci de nou-născuți grav bolnavi

Data publicării:
SMURD prima

De două luni, întreaga zonă de vest este deservită de un singur echipaj SMURD dotat corespunzător. Maşina trebuie să transporte micuţii pacienţi chiar şi de la peste 200 de kilometri depărtare.

 

”Din momentul în care se face solicitarea până în momentul în care copilul ajunge în Timişoara. Durează patru ore jumătate dus, o jumătate de oră, cel puţin, preluatul pacientului, patru ore şi jumătate întors, plus jumătate de oră predatul pacientului, iată că sunt 10 ore din momentul în care se face solicitarea. Cu elicopterul, sigur, este mult mai simplu”, afirmă Mihai Grecu, coordonator SMURD Timiş

Aproape în fiecare zi există câte o solicitare din judeţele limitrofe Timişului pentru transport de nou-născuţi către cele două maternităţi din Timişoara. Unităţile sunt singurele care au dotările necesare tratării copiilor în stare gravă.

 

Transportul ”nu vizează numai prematuri, vizează nou-născuţi cu malformaţii congenitale de cord, vizează nou-născuţi cu infecţii grave chiar dacă nu sunt prematuri, e o categorie de nou-născuţi aşa zis, cu risc crescut”, spune Constantin Ilie, şeful Secţiei de Neonatologie, Maternitatea Bega din Timişoara.

Pe lângă faptul că elicopterul lipseşte în această perioadă, reprezentanţii unităţilor sanitare se tem acum de vremea capricioasă care se anunţă, care va îngreuna şi mai mult transportul terestru.

 

”Cu cât un copil şi mai ales un copil prematur ajunge mai repede în secţia în care poate primi îngrijirile adecvate, cu atât este mai bine. Şi-n aceste condiţii, dacă ne referim la imediata vreme nefavorabilă, cu atât mai mult trebuie să fim precauţi şi prudenţi în a prelua cât mai repede aceşti copii care se adresează serviciului nostru”, precizează Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal din Timişoara.

Peste 25 de copii ajung în fiecare lună la maternităţile din Timişoara, din alte judeţe. În lipsa elicopterului, asta înseamnă o zi întreagă pe drum pentru autospeciala care nu poate circula cu o viteză mai mare de 90 de kilometri pe oră, pentru a nu pune în pericol singuranţa copilului transportat.

reporter: Maria Rohnean
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri