Transportul în comun, la timpul viitor: cu troleibuzul, din Timişoara până la Dumbrăviţa

Data publicării:
dumbravita troleibuz



Silvia Oprea, șeful compartimentului de relații publice al RATT,
ne precizează: „Este nevoie să fie o stradă mai accesibilă, pentru că troleibuzele sunt de mai mare capacitate decât maşinile particulare. Se va schimba programul şi numărul de troleibuze va creşte, binînţeles".

Optimişti, şoferii spun că traficul va fi mult mai aerisit după ce vor fi create noi benzi de circulație la intrarea în Timișoara dinspre Dumbrăvița: „Putea să facă din start patru benzi. Deci, e drumul de centură, e autostrada... În perspectivă, să facă pentru viitoarea sută de ani", „Traficul se fluidizează, e cu totul altceva", „Foarte utilă, extraordinar de utilă "

„Încurajăm transportul în comun către comunele limitrofe şi cred că va ajuta semnificativ la o mai mica aglomeraţie pe drumul dintre Timişoara şi Dumbrăviţa în condiţiile în care este una dintre arterele cele mai aglomerate în acest moment şi cu cele mai mari problem de trafic", afirmă Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

Valoarea totală a lucrărilor este de peste 17 milioane de lei. În urma acestora, linia de troleibuz 14 va fi extinsă cu încă 12 stații. Durata lucrărilor nu va depăși un an, asigură autoritățile locale.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Ţenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...