Timișorenii, solidari cu victimele incendiului din București

Data publicării:
donari sange

Printre tinerii care au vrut să dea o mână de ajutor se numără și Alexandru Tizzanini. El a venit de la primele ore ale dimineţii, însoțit de zece prieteni.

Cam o ora jumătate durează. Am mai donat, dar cu ce s-a întâmplat la București cred că jumătate din noi sunt pentru asta. Sunt tineri ca noi care s-au dus să se distreze", spune Alexandru Tizzanini – donator.

Alexandru nu este singurul care a donat sânge, la Timişoara, ca să îi ajute astfel pe tinerii internaţi în spitalele din Capitală:

„Pentru cei de la București. Încercăm să facem ceva. Doare pe toată lumea. Care a auzit, sigur l-a durut. Putea să fie copilul , tata", adaugă un alt donator.

„E traumatizant pentru toată lumea. De aceea, dacă am ocazia să fac un bine, îl fac”, explică un altul.

„Așa mulți, dintr-o dată, nu au mai fost niciodată. Au mai fost tot la cazuri de astea, la accidente colective, catastrofe, dar așa mulți nu am mai văzut niciodată până acum”, a declarat Cristina Ghiocel – medic director la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara.

În primele două ore, reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină au recoltat 50 de pungi cu sânge de la donatori.

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...