Şcoala Generală nr. 9 a fost complet reabilitată în 2011. Un cabinet de informatică, un cabinet de asistent psihopedagogic şi un laborator de fizică. Sunt numai trei din cele peste 30 de săli de clasă igienizate, reabilitate, care pot oricând să găzduiască aproape 1.000 de elevi.
Unitatea de învăţământ este situată pe Bd. Liviu Rebreanu din Timişoara. Prea departe de centrul oraşului, au spus reprezentanţii Liceului de Arte Plastice când au refuzat să se mute acolo. Nici cei de la Colegiul de Vest nu au vrut spațiul, motivând că e prea departe de Gara de Nord, iar navetiştii vor pierde prea mult timp pe drum. Pe de altă parte, imobilul e dorit atât de Inspectoratul Şcolar, cât şi de Palatul Copiilor din Timişoara.
„O mulţime de instituţii ale statului s-au pus să ceară de la primărie totul. Primăria să le pună la dispoziţie în regim de gratuitate diverse spaţii sau, în cazul în care totuşi se percepe o anumită sumă ca şi chirie, aceasta să fie simbolică. Nu e în regulă. Primăria nu este vacă comunală", s-a exprimat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.
Inspectoratul Şcolar Timiş funcționează într-o clădire retrocedată, pentru care se plătește o chirie lunară de aproape 4.000 de euro. În acelaşi timp, Palatul Copiilor funcționează în internatul unui liceu.
„Mutarea, pentru Inspectoratul Şcolar, în 2014, este obligatorie. Noi am prelungit contractual de închiriere pe o un an, cu condiţia să găsim o soluţie unde să plecăm. Una dintre variante, având în vedere că această clădire stă de trei ani goală, avansată şi de noi către primărie, este Şcoala Nr. 9", spune Francisc Halasz, inspector şcolar general adjunct la ISJ Timiş.
„Din păcate, aici, în incinta liceului Azur, condiţiile sunt neprielnice. Am face saltul ăsta pentru că aceşti copii care vin, şi sunt în număr destul de mare, în jur de 5.500 de elevi, merită mai mult", susține Nicolae Puşcaş, directorul Palatului Copiilor Timişoara.
Primăria Timişoara analizează acum variantele de închiriere, iar în următoarele două săptămâni vor stabili cine va ocupa spațiul.
reporter: Miodrag Hojda
operator: Tiberiu Alasu
editor web: Călin Țenche