Timişoara | Ore de remediere și performanță în şcoli

Data publicării:
coala

Orele de remediere propuse de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru recuperarea elevilor care rămân în urmă cu materia la clasă, se practică deja într-o şcoală din Timişoara. Este al treilea an în care unitatea de învățământ organizează după orele din programa școlară, cursuri de recuperare a materiei pentru copiii care au rămas în urmă, dar și de performanță, pentru cei care au rezultate peste medie sau se pregătesc de olimpiade școlare.

"Cine se află consecutiv, par, în fața lui 120? Tudore! 118. Foarte bine! Scriem 118 în față, cine urmează, consecutiv, par? 122."

Cele mai populare printre elevi sunt orele de performanță, organizate la matematică. La Şcoala Gimnazială Nr. 30 din Timișoara cursurile se organizează de 3 ani, împreună cu cele de remediere.

"Complement de loc și de mod. Circumstanțial de loc, bun, hai. La ce întrebare îți răspunde? Unde? Unde!"

"Este mai bine și înțelegem mai clar. Adică ce nu am reușit să înțelegem la clasă suficient de clar sau să nu înțelegem deloc, venim aici și înțelegem mai clar pentru următorul test ca să luăm o notă mai mare și să avem și o medie mai bună."

"Una este când vorbește cu toată clasa și una este când vorbește cu mai puțini din clasă."

"Orele de remediere sunt importante pentru clarificarea noțiunilor pe care nu le înțeleg în clasă, pentru aprofundarea lor", spune Cristina Nicolae, profesor de limbă română.

Toți elevii școlii, de la clasa I până la clasa a VIII-a pot să urmeze aceste ore, cel puțin o dată pe săptămână.

"La orele de performanță încercăm să facem exerciții mai dificile, care în mod normal nu le abordăm la clasă", continuă Carmen Ionela Fofiu - profesor de matematică.

"Ele sunt în afara programului, cu precădere de la ora 13, uneori de la 14. E foarte bine pentru copilași, e momentul în care cei care nu se descurcă, pot fi sprijiniți. Și pentru cadrele didactice, cu aceste ore acoperim o parte din cele 40 de ore pe săptămână", completează Mihaela Șora, directorul școlii gimnaziale 30 din Timișoara.

În timp ce în Timişoara este pentru al treilea an şcolar în care se ţin ore de remediere şi performanţă, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a propus la sfârșitul anului trecut introducerea unor astfel de cursuri în toată ţara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...