Timișoara fierbe. Nu merge climatizarea în mijloacele de transport în comun? Vezi ce trebuie să faci!
Data publicării:
Vehiculele Regia Autonomă de Transport Timişoara au toate șansele să devină, în aceste zile când mercurul termometrelor se apropie de 40 de grade, adevărate instrumente de tortură pentru călători. Înghesuiala sporește senzația de disconfort, transpirația vecinului de scaun se prelinge pe tine, atmosfera e incendiară. La propriu.
În mijloacele de transport în comun dotate cu instalații de climatizare, acestea trebuie să funcționeze permanent între orele 8 și 21. Dacă clima nu merge în tramvai ori autobuz, vehiculul trebuie retras de pe traseu, precizează Primăria Municipiului Timişoara și RATT.
Puteți sesiza Primăriei Municipiului Timişoara şi Dispeceratului RATT, la numarul 0356 - 803 716, ”orice nefuncționalitate a instalației de climatizare în mijloacele de tranport în comun, respectiv actele de indisciplină ale personalului de bord”, ne comunică municipalitatea.