Un moment de neatenţie a fost suficient pentru ca autoturismul să intre frontal în ambulanţă. Martorii spun că au auzit o bubuitură, apoi au văzut şi autospeciala răsturnată: ”Am ajuns aici şi am văzut că era ambulanţa răsturnată şi am întrebat pe cineva şi mi-a spus că ambulanţa venea în viteză, dinspre Rebreanu, mergea către Spitalul Judeţean şi un băiat venea cu o maşină foarte în viteză, cred că n-a avut timp să-i acorde prioritate, a intrat în ea şi a dărâmat-o din plin”.
Şoferul ambulanţei, asistentul, dar şi pacientul, au fost transportaţi de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean din Timişoara. Cu toţii au răni uşoare, dar se află în stare stabilă, iar medicii spun că nu este necesară internarea. Şoferul autoturismului, un tânăr care avea permis de conducere de numai trei luni, şi-a recunoscut vina. El a şi scăpat nevătămat în urma impactului: ”Voiam să merg înainte şi-am prins verde, m-am uitat în faţă, în spate, n-am văzut nicio salvare, de auzit am auzit-o într-adevăr, dar n-am văzut-o... direct în plin”.
Poliţiştii i-au testat cu aparatul etilotest pe şoferii celor două maşini implicate în accident, iar rezultatul a fost 0. Oamenii legii au întocmit însă un dosar penal pentru vătămare corporală.
reporter: Maria Rohnean operator: Mihai Pop editor web: Călin Țenche