Telenovela telecabinei de la Deva

Data publicării:
telecabina

Telecabina de pe cetatea Devei pare să fie parte dintr-o telenovelă cu multe episoade. Luni întregi, instalația a fost oprită din cauza unei defecțiuni, pe care nu a putut-o remedia decât firma producătoare din Austria. Efectuarea reparațiilor însă nu au dus la pornirea telecabinei. Birocrația și procedurile groaie au prelungit termenul pentru obținerea unei autorizații ISCIR, susține primarul Devei. Finalul acestei luni este termenul promis acum de autorități pentru reluarea funcționării telecabinei pentru turiști.

Telecabina care facilitează accesul pe cetatea Devei s-a stricat în octombrie anul trecut. Au trecut 4 luni, până când ascensorul a fost reparat.

"La începutul acestei luni, lucrările de reparații au fost finalizate, iar telecabina ar fi trebuit repornită pentru turiști. atunci s-a constatat însă că instalația nu mai are autorizație ISCIR", Andrada Velciov, jurnalist Digi24 Timişoara.

În mod normal, o astfel de autorizație se obține în câteva zile. Primarul Devei, susține că avizul ISCIR a întârziat săptămâni întregi, cauza birocrației și a procedurilor stufoase. Edilul dă acum asigurări că, cel târziu la finele lunii, turiștii vor putea urca din nou cu telecabina.

"S-a lungit termenul cu încă vreo 3 săptămâni de când ea este funcțională, dar nu îi putem da oficial drumul până nu avem ISCIR-ul. Ca să facem ISCIR-ul, a trebuit să facem o procedură pentru a asigura mentenanța cu o firmă", explică Florin Oancea - primarul Devei.

Actualul ascensor a fost pus în funcțiune în urmă cu mai bine de 12 ani. În primele 9 luni ale anului trecut, cetatea a fost vizitată de 138 de mii de turiști care au cumpărat bilete de 1,7 milioane de lei, bani care au ajuns în bugetul local. Numărul vizitatorilor a scăzut simțitor de când telecabina e oprită, iar cei care ajung totuși la Deva sunt dezamăgiți să afle că nu pot vizita cetatea decât pe jos.

"E păcat să fie oprită, sigur că da. Dumneavoastră ce faceți? Urcați pe jos, sau renunțati? Nu mai urc pe jos...".

"Ați fi preferat cu telecabina? Am fi preferat, da, cu copil mic e mai greu pe jos."

Acum, Primăria Deva anunță că vrea să aloce un milion de euro ca să cumpere o telecabină nouă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...