Străzile Timișoarei, măturate abia înainte de Paște

Data actualizării: Data publicării:
contract

La Timişoara se va face curăţenie pe străzi abia înainte de Paşte. Contractul dintre Primărie şi firma austriacă de salubritate a fost încheiat astăzi, dar muncitorii vor fi văzuți pe străzi abia peste 3 luni de la data semnării. Totuși, reprezentanţii societăţii spun ca ar putea sa inceapă treaba mai devreme.

"Să fie într-un ceas bun, să aveţi succes! Să faceţi ca străzile, pieţele parcurile şi zonele în care aveţi de lucru conform contractului să fie exemple de locuri curate pentru toată ţara!" - Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Străzile Timişoarei sunt nemăturate din toamna anului trecut, atunci când a expirat contractul dintre Primărie şi Retim. Astăzi, s-a parafat înţelegerea cu noua firma de salubritate. Colaborarea dintre municipalitate şi societatea care a câştigat licitaţia, se va desfășura, potrivit actului semnat, în următoarele 48 de luni, iar valoarea totală a serviciilor este de aproape 73 de milioane de lei.

"Dorim să avem cel mai curat oraş din România. Să fie clar şi pentru asta suntem dispuşi să cheltuim. Vrem să se spele străzile chiar dacă în Timişoara praful din aer e la niveluri mai joase decât în alte părţi", adaugă edilul-șef al Timișoarei.

 Vor fi curățate exact 1227 de străzi, cu 15 utilaje nou nouţe, dă asigurări primarul Nicolae Robu. Aproape 300 de oameni vor fi angajați la firma de salubritate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri