Stefan Hell, cetăţean de onoare al Timişoarei

Data publicării:
stfean hell la tm

Într-o atmosferă distinsă, reprezentanţii Consiliului Local Timişoara i-au oferit lui Ştefan Hell titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Acesta a primit şi stema oraşului şi promite tot sprijinul în bătălia Timişoarei pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021.

„Este o mare onoare pentru mine, pentru că Timișoara are un loc de cinste în viața mea. A fost foarte importantă, în formarea mea ca fizician. Timișoara e un oraș foarte frumos, cu clădiri pe măsură și o să vin, cu siguranță, și altădată”, a declarat Stefan Hell.

La ceremonie au participat mai mulţi timişeni, veniţi din întreg judeţul special pentru a-l vedea pe laureatul de Nobel.

„Nu am fost niciodată la decernarea unui titlu de cetățean de onoare, la Timișoara. Am o stimă deosebită pentru domnul Hell și pentru realizările sale și am dorit să trăiesc pe viu acest moment”, spune o femeie prezentă la eveniment.

„E un eveniment important pentru oraș, pentru România. Ne mândrim cu două premii Nobel”, spune un alt timișorean. 

Stefan Hell este originar din comuna Sântana din judeţul Arad. La 15 ani a părăsit România şi a plecat cu părinţii săi în Germania. Acolo şi-a clădit o carieră de succes şi continuă să activeze în medicină, chimie, fizică şi biologie moleculară.

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri