Spitalul Judeţean din Timişoara are aparatură, dar nu o poate folosi

Data publicării:
angiograf

Angiograful existent încă nu poate fi folosit la capacitate maximă, din lipsa materialelor sanitare, deşi a trecut aproape un an de la darea lui în folosinţă. Acum se face doar o intervenţie pe săptămână.

”În mod normal se fac zilnic cel puţin 3, deci 5.000 (de euro - nr.) ori 3, cam atâtea ar trebui...şi în zilele lucrătoare, niciodată nu numeri zilele lucrătoare, pentru că cele neurologice trebuie intervenit în trei ore de la debutul simptomatologie, altfel intervii degeaba”, afirmă Magda Păşcuţ, şeful Secţiei de Radiologie, Spitalul Judeţean din Timişoara.

Unitatea sanitară a primit acum un milion de lei, bani pentru achiziţionarea de materiale necesare intervenţiilor, printr-un program naţional. Suma ar ajunge însă doar pentru 50 de operaţii, adică pentru o lună şi jumătate, în cazul în care angiograful ar fi folosit la capacitate maximă. Conducerea spitalului speră să primească fonduri din alte programe.

”Pentru programul de chirurgie coronariană vom primi bani în momentul în care aparatul va intra în proprietatea Spitalului Judeţean şi va putea deservi activitatea medicală în cadrul acesti specialităţi”, afirmă Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Mai mult, până anul viitor, banii primiţi acum trebuie să ajungă şi pentru operaţiile ce vor fi realizate cu noul angiograf. Astfel, dacă cele două aparate ar fi în funcţiune, banii ar ajunge pentru mai puţin de o lună. Între timp, Ministerul Sănătăţii promite sprijin financiar.

”În cazul intervenţiilor vasculare periferice, programul deja va demara, astfel că demarează înainte de-a veni aparatura suplimentară şi asigură condiţiile ca aceste dotări să poată fi folosite”, ne-a declarat Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. 

Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns o singură problemă, unitatea se confruntă cu o lipsă de personal. Echipa de medici care realizează acum intervenţii este formată din trei specialişti. Doar că doi sunt în Franţa, iar cel rămas nu poate opera singur.

”Cei doi din Franţa sunt angajaţi ai Spitalului Judeţean, dar bineînţeles, până spitalul intră în program şi nu dispune de materialele sanitare necesare desfăşurării actului medical, este incorect ca ei să stea în spital”, spune Marius Craina.

Şi pacienţii aşteaptă noua aparatură şi speră că se vor găsi soluţii pentru problemele existente:
”Sper ca în foarte scurt timp să fie unii care să se poată specializa în domeniul respectiv să poată folosi aparatul, pentru că atunci este absolut inutil”, ”Nu ştiu dacă se rezolvă cu aparatura asta, să avem şi medic bun”.

Două angiografe vor ajunge în toamnă la Timişoara, unul dintre ele fiind repartizat la Spitalul Judeţean, iar celălaltă la Institutul de Cardiologie. Spre deosebire de cel existent, pus în funcţiune anul trecut, cel nou va avea şi o funcţie destinată tratării pacienţilor cu probleme cardiace. Alte 15 astfel de aparate vor fi repartizate în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi și în alte orașe ale țării. Proiectul aparţine Ministerului Sănătăţii şi Academiei de Ştiinţe Medicale.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...