Spitalul din Jimbolia poate efectua tratamente medicale complexe datorită noii săli de operaţii. Sistem de ventilaţie pentru sterilizare, instrumente pentru chirurgie laparoscopică şi chiar un live-streaming cu colegii de breaslă maghiari, cu care se pot consulta în timp real la orice intervenţie. Toate acestea pe bani europeni, pe care unitatea medicală i-a obținut în urmă cu patru ani. Mai mult, datorită tehnologiei, medicii de aici și-au permis să realizeze un număr record de proceduri reușite, fără a fi nevoie să transporte pacienții la Spitalul Județean din Timişoara. Costul investiţiei: aproape jumătate de milion de euro.
Nicolae Ferdean, medic specialist ortoped şi traumatolog la Spitalul Orăşenesc Jimbolia, ne-a declarat: "Cu excepția marilor traumatisme, aici se pot rezolva absolut orice fel de intervenţii de profil. Totodată, prin dotările aduse de către acest proiect au benenificiat şi celelalte specialităţi chirurgicale, respectiv la Jimbolia mai funcţionează chirurgia generală şi urologia".
Tot cu fonduri europene, Spitalul Orăşenesc din Jimbolia a construit şi o seră de legume. 200.000 de lei este economia pe care o aduce unităţii, la mâncarea servită în fiecare an pacienţilor.
"La spitalul din Jimbolia s-au făcut investiții pe fonduri europene semnificative şi care ne-au dat un plus calitativ actului medical semnificativ. Dovadă stă şi creşterea numărului de pacienţi pe secţiile unde s-au făcut investiţii", a declarat Daniela Cîrlig, managerul Spitalului Orășenesc din Jimbolia.
Un alt spital care a apelat la fonduri europene este cel din Sânnicolau Mare. Apa caldă şi căldura de aici sunt furnizate printr-un sistem propriu de panouri solare, la realizarea căruia s-a implicat şi administraţia locală.
Dănuț Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, ne-a declarat: "Este vorba de un proiect din fonduri europene de aproximativ 500.000 de euro. Spitalul a fost dotat cu panouri solare pentru producerea apei calde menajere, iar un alt proiect, de aproximativ un milion de euro, e pentru dotarea spitalului și dotarea lui cu aparatură medicală modernă".
Iniţiativa spitalelor mici e lăudată de conducerile unităţilor din Timişoara. "Pe lângă spitalele orășenești din Jimbolia și Sânnicolau Mare, și Spitalul Municipal "Dr. Teodor Andrei" din Lugoj, dar și alte spitale din Timiș au apelat la fondurile europene pentru dezvoltare", a declarat Florin Bârsăşteanu, directorul medical al Spitalului Județean din Timișoara.
reporter: Ioana Sapianu
operator: Mihai Pop/Alin Lungu
editor web: Răzvan Bulacu