Scuarul ivit, parcă din senin, le dă mari bătăi şoferilor din Timişoara. Construcţia nu este semnalizată, astfel că, mai ales pe timpul nopţii, accidentele se ţin lanţ. Printre păgubiţi se numără şi Dan Tamaş. După ce şi-a avariat maşina, omul a luat atitudine: a montat o baliză în dreptul scuarului. Practic, şoferul a făcut la nervi ce ar fi trebui să facă de mult firma constructoare sau autorităţile.
Deşi autorităţile au deschis circulaţia, chiar dacă în zonă încă se lucrează, acest scuar încă nu a fost semnalizat corespunzător. Indicatorul a fost pus de unul dintre şoferii care şi-a avariat maşina.
Acum păgubitul este decis să dea în judecată toate instituţiile responsabile, pentru a-şi recupera banii investiţi în reparaţii. ”Mi-am avariat maşina pe partea dreaptă, janta, anvelopa şi pragul pe dreapta. Bineînţeles, intenţionez să dau în judecată Primăria Timişoara şi reprezentantul de drum, respectiv executantul lucrărilor pe acea porţiune”, spune Dan Tamaş, proprietarul unei maşini avariate.
Şi nu este singurul nemulţumit. În rândul şoferilor care au trecut prin zonă, reclamaţiile sunt cu zecile: - Aţi avut probleme? ”Da, cu remorca după mine, da, dar cu maşina mică, nu, dar cu remorca, da!”, ”Foarte greu, dar ce putem face? Până nu se termină lucrările astea, asta e...”, ”Fiecare şofer trebuie să fie atent în trafic şi trebuie să reducă (viteza - n.r.) în momentul în care vede că se lucrează”.
Cei mai mulţi dintre conducătorii auto nemulţumiţi au făcut sesizări la primărie, însă instituţia le-a răspuns că nu este de competenţa sa. Beneficiar al lucrării este societatea de apă şi canalizare din oraş, care la rândul ei mută vina în curtea firmei constructoare. Poziţia societăţii de apă şi canalizare este: „Pe durata șantierului, firma de construcții răspunde de semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor".
Până la această oră reprezentanţii firmei care se ocupă de lucrări nu au prezentat o poziţie oficială.
Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche