Rochii de la Arad, la Oscar. Creaţile vestimentare sunt evaluate la 1.000 euro

Data publicării:
rochie

”Bună seara, doamnelor şi domnilor! Eu sunt gazda dumneavoastră, Tamara Henry, într-o rochie Felba aici la Beverly Hilton. aniversând a 25-a noapte a celor 100 de staruri”. Pentru rochia pe care vedeta americană a prezentat-o cu mîndrie, Ramona Felba a lucrat cinci zile. A folosit exclusiv din materiale importate din Italia: mătase naturală şi pietre semipreţioase, fiecare fixată manual.

”Am făcut-o chiar pe ultima sută de metri, practic eu credeam că Oscarul va fi pe 2 martie ca şi anul trecut şi de fapt ea m-a anunţat că este 22 februarie”, spune Ramona Felba - creatoare de modă.

Creaţiile Felba au ajuns la Oscar pentru prima oară anul trecut. Regizorului de film documentar Steven Barber a fost cel care, impresionat de creaţiile Ramonei, i-a propus să îi ducă rochiile în America, iar prima care a şi purtat una dintre ele a fost logodnica sa, Tamara Henry: ”Aceasta este rochiţa de anul trecut de la Oscar. Am rugat-o pe Tamara dacă poate să mi-o trimită pentru că a fost foarte mediatizată şi toată lumea a vrut să o vadă!”

Pentru că nu ştia precis măsurile celei ce avea să poarte rochia, Ramona i-a lăsat în spate o eşarfă reglabilă. ”Sunt modele diferite. Partea comună e că sunt tot cu pietre cusute manual, dantelă, perluţe”, precizează Ramona Felba.

Fiecare rochie a fost evaluată iniţial la aproximativ 1.000 de euro. Rochia de pe scena Oscarurilor de anul trecut este expusă într-un magazin al creatoarei din Arad şi poate fi închiriată cu 500 de lei pe seară.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...