Rezidenţi străini, cursanţi la Timişoara

Data publicării:
n16 20rezidenti 20straini 20cursanti 20la 20timisoara 20070313 20timisoara-53523

Lorenz Larcher este rezident în chirurgie plastică în Salzburg, Austria, iar la sfârşitul anului trecut a aplicat pentru bursă întrucât şi-a dorit să înveţe din experienţa specialiştilor români. A participat la numeroase cursuri în oraşe precum Barcelona sau Paris. Este încântat, însă, de ce a găsit la Timişoara.

Alături de el, medici rezidenţi din Marea Britanie, Italia, Polonia, Ungaria, dar şi din România participă la cursurile de microchirurgie predate de specialiştii din Timişoara.

Microchirugia este o tehnică utilizată tot mai des în toate ramurile chirurgicale. Practic, potrivit specialiştilor, reprezintă o nouă etapă în salvare a bolnavilor, inclusiv cei cu afecţiuni acute.

Cursul se desfăşoară până la sfârşitul acestei săptâmâni şi este organizat de Societatea Mondială de Microchirurgie Reconstructivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...