În baza unei sentințe judecătorești definitive o familie a moștenit peste 8 700 de hectare pe raza comunei Tauț, din județul Arad. Sătenii spun că dacă suprafața va fi restituită integral satul lor va ajung pe teren privat.
Mi se pare ca suprafață e cam mare, pentru că din informațiile pe care le avem noi la primărie nu ar exista așa suprafață mare pe zona localității Nadăș.
Amenințați cu evacuarea, localnicii au încercat să se împotrivească punerii în posesie a noului proprietar. Dealtfel, omul a şi început să demoleze câteva sălașe pentru animale din afara satului.
Familia moștenitoare spune că nu deține pământul din vatra satului ci doar terenul agricol și pădurea din jur. Împărțirea topografică făcută de instanță confirmă însă temerile sătenilor.
Familia Colțeu are prin sentință 101 numere topo(grafice) prin care acoperă întreaga suprafață a satului Nadăș, ori satul Nadăș are în jur de 2600 - 2300 de numere topo.
Chiar dacă justiția nu le-a dat dreptate până acum, sătenii din Nadăș spun că nu își vor demola de bună voie construcțiile.