Pe un covor de zăpadă, ACS Poli Timișoara n-a fost cu nimic superioară penultimei clasate din Liga a II-a sârbă. FK Dolina Padina a dominat prima repriză, una în care Aurel Şunda a folosit majoritatea titularilor din tur, plus nou-venitul Staicu.
Şunda a schimbat toată garnitura în actul secund, când i-a introdus în teren şi pe ceilalţi jucători transferaţi în această iarnă, cu excepţia lui Roman, care e accidentat. Tehnicianul i-a menajat pe Nuno Claro şi Szekely, iar Marovic are şanse mici să fie păstrat în lot. În schimb, au evoluat sârbul Momcilo şi nigerianul Dayo, care a fost cel mai bun om de pe teren.
ACS Poli Timișoara pleacă joi în cantonament, în Antalya. Bănăţenii aşteaptă încă semnătura fundaşului central Hrvoje Spahija.
ACS Poli Timișoara: Repriza I:Pap – Nohai, Scutaru, Petrovic, Bălace – Popovici, Petre, Trandu, Nanu – Keita, Staicu. Au mai jucat Poparadu şi Balaure Repriza a II-a:Kirev – Belu, Dobrosavlevici, Şeroni, Morariju – Dayo, Hasani, Grorobsov, Ahmetovic – Boldea, Himconschi. Au mai jucat: Dragomir, Rogoveanu şi Momcilo
reporter: Ionuţ Suciu operator: Mihai Pop editor web: Călin Țenche