Reabilitarea Castelul Corvinilor, un proiect ambițios

Data publicării:
reabilitare castel

Cu banii obținuți, nu doar că monumentul medieval își va recăpăta înfățișarea de secol XV, dar și perimetrul în care se află castelul va fi reabilitat. Valoarea proiectului este de 7,5 milioane de euro.

Este cel mai amplu și mai ambițios proiect ce vizează Castelul Corvilor. La elaboarea sa au lucrat zeci de specialiști din mai multe domenii, de la arheologi și pictori până la ingineri constructori sau restauratori. Și perimetrul de 4 hectare din jurul monumentului istoric va fi reabilitat.

„O să fie amenajată o zonă de spectacole, cu grajduri, cu o fierărie, o zonă cu tribune,  o să se poată desfășura un turnir inspirat dintr-o poveste reală, din timpul regelui Matei Corvin, trei cavaleri de la curtea lui au mers la un turnir în Anglia”, explică Dan Bera, administrator al Castelului Corvinilor.

Proiectul a fost gândit în așa fel încât castelul să fie un loc în care turiștii să poată zăbovi chiar și o zi întreagă.

„În această zonă se va realiza un amfiteatru, unde se vor desfășura spectacole de teatru, de operă, de operetă, și asta într-un cadru minunat”, mai spune Bera.

Vechea moară aflată la intrarea în castel va fi și ea refăcută. La fel se va întâmpla și cu cele peste 40 de încăperi ale monumentului.

„În Sala Cavalerilor spre exemplu, frescele vor fi refăcute, iar arhitectura interioară va fi reabilitată. În plus, încăperea va fi mobilată ca acum câteva sute de ani, când aici se țineau ședințe de judecată, se țineau mese festive sau erau organizate întruniri ale nobililor”, Andrada Velciov - corespondent Digi24 Hunedoara.

Valoarea proiectului este estimată la 7,5 milioane de euro, aceasta fiind suma maximă ce poate fi obținută pentru un monument istoric din clasa A.

„Suntem în faza documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, practic lucrarea a fost terminată, recepționată și a primit și avizul ministerului culturii, care este un pas foarte important pentru demersurile pe care le vom face mai departe, următorul pas va fi, cu această documentație, accesarea de fonduri europene”, spune Costin Tinca, director al Castelului Corvinilor.

„Avem toată convingerea că se va putea depune în programul operațional regional 2014-2020, pe axa 5, și totodată sperăm că prin reamenajarea castelului și a întregului ansamblu al castelului, curți interioare și exterioare, să vină mai mulți turiști”, adaugă Liliana Lascău, Șef Birou Proiecte Europene Primăria Hunedoara.

Tot printr-o finanțare europeană, în valoare de 1 milion de euro, la Castel se lucrează acum la amenajarea unei Case a Breslelor, în care turiștii vor putea vedea, într-un spațiu extins, modul în care funcționau, în perioada interbelică, meșteșugurile din zonă.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...