”În acest stadiu al sezonului, orice poziţie ar ocupa adversara noastră nu înseamnă nimic. Trebuie să îi tratăm cu respectul pe care îl merită”, afirmă Danie de Villiers, antrenorul celor de la RCM Timişoara.
Pentru a doua partidă consecutiv, Daniel Carpo va fi căpitanul echipei bănăţene. În acest sezon, banderola RCM-ului a mai fost purtată de Stelian Burcea şi Alexandru Ţăruş.
De pe poziţia a doua din clasament, campionii sunt deja cu gândul la revanşa din faţa lui CSM Baia Mare. Galben-albaştii vor juca în Maramureş peste două săptămâni.
”Cel mai important lucru pentru săptămâna viitoare este să îi reîmprospătăm pe băieţi din punct de vedere mental. Şi ştiu că nu trebuie să gândim dincolo de meciul de duminică, pentru că e un meci important. Dar, gândindu-ne la ceea ce se va întâmpla peste două săptămâni, trebuie să fim pregătiţi, să fim proaspeţi, din punct de vedere mental şi fizic, pentru că vrem să mergem acolo şi să facem ceva deosebit”, spune Danie de Villiers.
La Dinamo, Danie de Villiers nu se va putea baza pe şase jucători. Calafeteanu, Tănase, Moala Viliami, Fonovai, Nabalei şi Halalilo sunt accidentaţi. În schimb, vor reveni Mădălin Lemnaru şi Alexandru Ţăruş. Meciul are loc duminică, de la ora 11, pe stadionul „Florea Dumitrache".
redactor: Ionuţ Suciu
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche