Potrivit proiectului de pe site-ul Ministerul Sănătaţii în ceea ce priveşte intrarea la rezidenţiat din 2015, acest lucru s-ar putea face pe baza mediei de absolvire a facultăţii. Abia după doi ani de trunchi comun, studenţii ar urma să susţină un test pentru a continua rezidenţiatul în specializarea dorită.
Studenţii de la medicină din întreaga ţară au fost nemulţumiţi de această metodă, au făcut o petiţie online, iar astăzi după o întâlnire cu studenţii la Timişoara secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat la Timişoara a venit cu o nouă opţiune.
”Cert este că nu mai luăm notele de la facultate ca şi referinţă. Una din propuneri, una dintre propuneri pusă pe masă şi la care nu văd o împotrivire la ea, dar aştept, bineînţeles, punctele de vedere, este că partea scrisă a examenului de licenţă să fie un examen naţional de ieşire de la facultate şi să luăm notele respective pe tematica care o au acum, la alegerea trunchiurilor comune şi la repartiţie”, afirmă Raed Arafat.
”Noua variantă este mai liniştitoare, mai corectă decât prima variantă. Oricum noi trebuie să ne dăm licenţa pentru anii terminali la facultatea de medicină, să ne obţinem diploma şi, în al doilea rând, acesta va fi un criteriu de repartizare ulterior”, ne-a declarat Lazăr Chisavu, reprezentantul studenţilor din UMF.
Raed Arafat va mai avea întâniri în perioada următoare şi cu studenţii din Iaşi şi Cluj, urmând ca apoi pe site-ul ministerului să fie pus un nou proiect de lege, cu toate modificările.
Reporter: Marcela Sferlea
Operator: Dan Şoşdean, Andrei Marina
Editor web: Călin Țenche