Programul instituţiilor și transportului în comun în Timișoara, de Paşti

Data publicării:
program prima

Dacă aveți ceva de rezolvat la Primăria Timișoara, va trebui să așteptați până marți, 22 aprilie, pentru a găsi pe cineva. A doua zi de Paști este liberă pentru bugetari.

În ceea ce privește plata energiei electrice, ENEL va deschide casieriile tot în a treia zi de Paști. Acelaşi program este și la E.On Gaz, unde programul de relații cu clienții va fi întrerupt. Plățile facturilor se pot face, însă, oricând, prin intermediul metodelor alternative, precum rețelele de ATM-uri, online banking sau virament bancar.

Casieriile și biroul de relații cu publicul ale Aquatim vor fi închise în 21 și 22 aprilie. Echipele de intervenție, însă, vor fi disponibile non-stop iar pentru a plăti factura, puteți folosi oficiile poștale, PayPointurile sau băncile partenere.

În ceea ce privește mijloacele de transport în comun, în noaptea de Înviere, Regia Autonomă de Transport Timișoara a prelungit programul a trei linii de tramvai, 6 și 8 și a trei linii de troleibuze, 14, 15 și 16, de la ora 1,30 până la ora 4. În a doua zi de Paști, toate mijloacele de transport în comun vor circula după programul de duminică.

redactor: Ioana Sapianu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...