Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile retrocedate în care funcționează școli. Colegiul Naţional Bănăţean, cap de listă

Data publicării:
colegiul prima

Ca să înceapă negocierile pentru achiziţionarea imobilelor unde funcţionează Colegiul Naţional Bănăţean şi Liceul ”Dositei Obradovici”, municipalitatea trebuie să facă o evaluare.



„Există o evaluare a proprietarilor, care nouă ni se pare puţin exagerată. Urmează să facem propria evaluare şi să intre în comisia de negocieri cu terţii", ne anunță Traian Stoia, viceprimarul Timişoarei.

 

Complexul de clădiri a fost evaluat şi de proprietari, adică de reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice. „Această evaluare se ridică la o sumă de aproximativ 6,5 milioane de euro. Vorbim de întregul complex de aproximativ 13-14.000 de metri pătraţi. Acum aşteptăm şi din partea primăriei să fim chemaţi la discuţii, la o comisie de negociere", spune părintele econom Lauş Nikola, de la Episcopia Romano Catolică.

Invăţământul timişorean ar avea de câștigat de pe urma acestei tranzacții, susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș și cei ai Colegiului Național Bănățean.

„În momentul în care se finalizează cumpărarea acelei clădiri se vor reduce costurile în ceea ce priveşte clădirea. Acele sume de bani care se dădeau lunar de către Primăria Timişoara, cu siguranţă din bugetul de pe bunuri şi servicii al Primăriei Timişoara va putea fi alocat unităţilor de învăţământ şi nevoilor altor şcoli", afirmă Aura Danielescu, inspector şcolar general adjunct ISJ Timiş.

 

„Trecerea acestor clădiri din proprietarea Bisericii Romano-Catolice în proprietatea statului român, în cea a primăriei, presupune efectuarea unor lucrări de investiţii de care clădirile noastre au nevoie într-un termen cât mai urgent", este declarația oferită de Sorin Ionescu, directorul Colegiului Naţional Bănăţean.

Autorităţile locale plătesc 21.000 de euro pe lună chirie pentru clădirile în care își desfăşoară activitatea Colegiul Naţional Bănăţean.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...