Prezență numeroasă, la a doua ediție

Data publicării:
cev satelite

Pe tabloul principal se vor afla 16 echipe, acestora urmând să li se alăture formațiile venite din calificări. Ediția cu numărul doi a satelitului European aduce și mărirea capacității arenei din centrul Timișoarei, acolo unde va mai fi amenajată o tribună de 500 de locuri, în vreme ce locurile de la VIP vor fi suplimentate cu încă 100. Pe durata turneului, vor fi organizate diverse concursuri și activități, pentru a-i implica mai mult pe cei prezenți.

CEV Satellite este cea mai importantă competiție de volei pe plajă pe care o găzduiește România, și este organizată pentru al doilea an la rând în Timișoara. Voleibalistele timişorene vor începe antrenamentele la volei pe nisip în data de 13 iunie și vor avea programate două ședințe zilnice, până la data startului CEV Satellite. În această perioadă, oficialii grupării vor stabili ce sportive ne vor reprezenta și în ce formule vor evolua. CEV Satellite are premii totale în valoare de 7.500 de euro.

Redactor: Claudiu Sav

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...