Peste 100.000 de butași de salcie energetică, plantați la marginea Timişoarei

Data publicării:
salcii prima

Terenul pe care au fost plantate cei peste 100.000 de butaşi de salcie energetică se află la marginea Timişoarei. Când vor creşte, sălciile vor genera profit din vânzarea lemnului şi vor servi la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cel puţin 20% până în 2020. Ultimii butaşi de salcie energetică sunt plantaţi chiar în aceste zile. Roadele investiţiei vor fi culese abia peste doi ani, atunci când de pe acest teren vor fi adunate peste 240 de tone de biomasă.

Salcia energetică poate fi utilizată ca biocombustibil pentru că are o mare putere calorică. Se foloseşte şi în industria lemnului şi a hârtiei, în cea farmaceutică şi în horticultură, pentru constituirea unor perdele de protecție.

 

„Va fi recoltată, va fi uscată şi apoi va fi valorificată ca şi peleţi, bricheţi şi aşa mai departe, ca şi energie“, ne precizează Wilhelm Hollerbach, directorul firmei care a plantat salciile.

Iarna e anotimpul perfect în care salcia energetică să fie plantată. „Nu este prea frig. Este perioada optimă de plantat, atunci când plantele nu sunt în vegetaţie, motiv pentru care aţi văzut, butaşiinu au niciun fel de frunze. Având în vedere că acest teren are un grad mare de umiditate, era singura formă prin care noi puteam să-l valorificăm“, spune Adrian Bere, directorul Direcţiei de Mediu a Primăriei Timişoara.

Pe lângă oxigenul produs, salciile vor mai fi folosite şi pentru alimentarea viitorului incinerator de deşeuri de la Timişoara.

 

„Totul se obţine foarte simplu tehnologic. Se face plantarea acestei sălcii energetice o dată şi, timp de 25 de ani, ea se regenerează anual. După fiecare an, se produce recoltarea, se fac baloţi, se comercializează şi se foloseşte în producerea de energie prin ardere“, afirmă Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Salcia energetică a fost plantată de voluntari de la Universitatea Politehnica Timişoara şi de la organizaţia Eco Club, dar şi de angajaţi ai primăriei.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri