Pesta porcină, confirmată în Timiş şi Arad

Data publicării:
pesta

Este pestă porcină în judeţul Timiş. Confirmarea a venit în urmă cu puţin timp. 23 de porci au murit în Belinţ şi Bârna la câteva zile după ce au fost cumpăraţi de la o fermă din Giroc. Proprietarii au alertat Direcţia Sanitar Veterinară, care a recoltat probe şi le-a trimis la un laborator specializat din Capitală.

În după masa zilei de vineri, 25 ianuarie, am primit o notificare telefonică de la Laboratorul Sanitar Veterinar din Satu Mare care este un laborator acreditat pentru analize în direcţia pestei porcine africane ca pe o probă, recoltată de la un tineret porcin din localitatea Belinţ a fost depistat virusul pestei porcine africane. Primarul din localitatea vizată speră ca rezultatele analizelor să fie negative.

"Momentan până nu se confirmă de la institutul de la Bucureşti, nu putem spune că ar fi sau nu o problemă. Dar sperăm să nu fie. În varianta în care ar fi aşteptăm măsurile care se impun", spune Ionel Târziu- viceprimar Belinţ.

Conform DSV Timiş, porcii au fost cumpăraţi de doi fraţi din Belinţ, de la o fermă din Giroc. După câteva zile, 12 porci au murit şi aţi şapte au fost sacrificaţi.

"Acei porci, cei opt porci de la Belinţ au murit, până la data de 25, deci nu i-am mai găsit în viaţă, iar în altă gospodărie a fratelui persoanei în cauză, tot în Belinţ, au fost cumpăraţi cu aceeaşi ocazie, din acelaşi loc, alţi patru purcei care la fel au murit şi ei", adaugă Adrian Popa- director DSV Timiş.

Tot de la ferma din Giroc a cumpărat 13 porci şi un bărbat din localitatea Bârna. Doar doi au supravieţuit. Autorităţile le-au recoltat probe şi le-au trimis la un laborator din Capitală. Localnicii sunt speriaţi că virusul ar fi ajuns la ei în localitate.

"Mi se pare un lucru ieşti din comun. Pesta porcină a fot adusă din altă parte. La noi nu s-a ştiut de aşa ceva."

"Consideraţi un pericol? Bineînţeles. Cum a fost în mai multe locuri din ţară, pentru că am auzit că a fost în mai multe judeţe, este un pericol."

Reprezentanţii DSV Timiş aşteaptă rezultatele analizelor efectuate de specialiştii din Bucureşti pentru a vedea dacă se confirmă virusul pestei porcine africane în Timiş.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...