Oamenii legii au descins în acelaşi timp, la primele ore ale dimineţii, în mai multe locaţii din Timişoara, dar şi în Giroc şi Biled. Potrivit anchetatorilor, ar fi vorba de o grupare care consuma şi comercializa cocaină adusă din Italia. Un gram de stupefiante se vindea pe piaţa din România în medie cu o sută de euro. Din una din casele suspecților, procurorii ar fi ridicat 30 de grame de stupefiante.
”Au fost descoperite la unul dintre traficanţi 27 de doze de cocaină pregătite pentru vânzare şu urmează să fie aduse la DIICOT peste 20 de persoane pentru audieri”, precizează Mircea Andreş, procuror şef al DIICOT Timişoara.