Tânărul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, şi-a lăsat, cel mai probabil, portofelul pe capota mașinii iar, când a plecat de pe loc, a căzut. Șoferul a realizat ulterior că nu are asupra lui nici banii și nici actele. Norocul său a fost că, în scurt timp a fost sunat de poliție, pentru a-și recupera cei 3500 de lei și actele. Atunci, a cunoscut-o și pe persoana care i-a făcut binele. Femeia, în vârstă de 73 de ani, spune că a văzut cum portmoneul a căzut de pe capota mașinii. S-a oprit în trafic, l-a luat, iar când a văzut câți bani erau înăuntru, a mers repede la poliție, ca să-l returneze.