Parada viitorilor designeri vestimentari la Timișoara. Examen de licență în fața publicului

Data publicării:
designer 02a











Doisprezece studenţi de la Facultatea de Arte şi Design au susţinut aseară examenul de licenţă în faţa profesorilor şi a publicului.

Tinerii designeri au avut de făcut şapte piese vestimentare, iar lucrul la întreaga colecţie a însemnat jumătate de an de muncă la foc continuu: „Colecția mea este inspirată din natură", „Colecția e inspirată de apă în diferite stări", "În primul rând m-a inspirat sistemul nervos".

Ce au fost prezentate? „Colecții diferite de la colecții pret-a-portet până la colecții foarte experimentale”, ne spune Sandra Chira, asistent universitar.  

Diferite au fost și materialele folosite de studenți. Texturile naturale ca mătasea, dantela sau brocardul au fost completate de materiale nonconvenționale: plastic sau cauciuc

"Sunt foarte inventivi. E recunoscută ca fiind una din cele mai creative școli din țară. Creativitate, omogenitate, identitate, idee și personalitate", afirmă Alin Gălățescu, critic de modă. Acestea sunt calitățile care îl pot purta pe un tânăr designer spre treptele succesului. Pentru studenții de la Timișoara însă, gala de aseară a fost doar primul pas într-o lume pe care o vor descoperi prin tăietură, culoare, cusătură.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Dan Şoşdean
Redactor: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei