Miriana a descoperit în urmă cu câteva luni, după un control de rutină, că are cancer la sân. Astăzi, a hotărât să se plimbe pentru prima dată pe motocicletă pentru a atrage atenţia asupra cauzei pentru care a fost organizat evenimentul. Sfatul ei: ”Ar fi bine ca doamnele, domnişoarele, să se investigheze, de la vârste destul de fragede, mai nou, în sensul că o investigaţie minimă, un eco mamar, de la 20 de ani, iar apoi de la 40 de ani, o mamografie, ar trebui cam în fiecare an”.
Campania a început de mai bine de o lună, timp în care organizatorii au gândit diverse manifestări menite să atragă solidaritatea timişorenilor. Totodată, persoanele deja diagnosticate participă la acţiuni tocmai pentru a-i îndemna pe oamenii cu suflet să ajute la strângerea fondurilor.
Smaranda Marcu, coordonatorul campaniei, ne precizează: ”În urma acestei parade moto, campania va avea mult mai mare vizibilitate. Sper ca lumea să înţeleagă nevoia noastră, nevoia de-a strânge cei 200.000 de euro necesari mamografului”.
Acum a venit rândul pasionaţilor de motociclete să demonstreze că pot fi alături de oameni care au nevoie. Participanţii speră ca cel puţin zgomotul motoarelor turate să-i senzibilizeze pe privitori. ”Sperăm ca măcar să se gândească că există posibilitatea ca şi din familia lor să păţească aşa ceva şi să se implice mai mult în rezolvarea acestei probleme”, afirmă Laura Bodea, coordonatorul paradei motocicliştilor.
Mamograful pe care clinica speră să-l achiziţioneze poate depista cancerul de sân în stadiul incipient al bolii, astfel încât persoana deja diagnosticată să poată începe imediat tratamentul.