Norul de praf saharian a ajuns în România 

Data publicării:
praf prima

"Sunt formațiunile acestea barice, care determină o mișcare sud-vestică pe regiunea noastră. Aduce inclusiv praf din nordul Saharei", spun meteorologii. Norul de praf a ajuns în ţara noastră în această dimineaţă. De atunci, o echipă de specialişti de la Timişoara îl monitorizează în fiecare moment.

”Acel nor care conţine praful saharian este in jurul valorii de trei kilometri, între trei şi cinci kilometri. La ora 11:43, ora UTC, stratul de praf saharian era între patru și cinci kilometri, după care a evoluat”, afirmă inginerul Ionuţ Vetreş.

Datele înregistrate la Timişoara vor fi folosite şi de specialiştii străini pentru a înţelege cum s-a deplasat norul de praf şi ce mişcări va face în continuare.

”Datele sunt trimise zilnic de pe un calculator de la noi din universitate și avem un program instalat care le trimite către un server de la NASA”, precizează inginerul Delia Călinoiu.

Specialiştii spun că norul se află la peste o sută de metri înălțime, aşa că particulele de praf vor atinge cel mai probabil solul din vestul ţării duminică.

reporter: V. Ungar/ I. Sapianu
operator: D. Şoşdean
editor web: C. Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...