Mii de pelerini la mânăstirea Prislop

Data publicării:
prislop

Unii dintre credincioși au ajuns la Prislop încă de vineri noaptea, altii abia sâmbătă dimineața. Cu toții au dorit să participe la slujba oficiată special în memoria lui Arsenie Boca, înmormântat în curtea mânăstirii.

„Facem pomenire părintelui Arsenie Boca, cel care a plecat din lumea aceasta în cea a drepților în urmă cu 26 de ani”, spune un preot.

Oamenii au stat la rând ca să ajungă să se roage la mormânt și apoi la stejarul plantat aici chiar de Arsenie Boca în perioada studenției.

„[Pentru ce v-ați rugat la mormânt?] Sănătate, familie, pentru luminarea minților mai marilor noștri, ca să ne fie bine la toți”, povestește un pelerin.

„Pentru sănătate, pentru familie, să ne dea Dumnezeu sănătate”, adaugă un altul.

„De la Slatina am venit. [Și cum vi se pare?] Foarte frumos, plecăm alți oameni de aici”, completează un alt credincios.

Pelerinii veniți la Mănăstirea Prislop din toate colțurile țării, spun că își doresc ca Arsenie Boca să fie canonizat.

„Afost un adevărat sfânt, părinții mei și străbunicii mei spun cum de demult, la Vața de Jos era un clarvăzător, nimeni nu știa atunci că e Arsenie Boca, dar acum s-a adeverit că el în persoană este”, povestește un pelerin.

„După faptele lui care le-o avut în viață și pe care le face și dincolo, când o fost aici s-o zis că o avut oprișuri și nu o putut să facă rugăciuni, dar încolo nu mai are oprișuri”, adaugă un altul.

La plecarea spre case, pelerinii au primit sarmale, colivă și cozonaci, toate făcute de măicuțele de la mânăstire. 

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri