Omar Fares la categoria 56 kilograme, Mihai Lazăr la 60 kilograme şi Marian Duma la categoria 69 kilograme au obţinut medalii de bronz la Campionatul Naţional de Box pentru seniori.
„Au câştigat câte două meciuri, iar în meciurile următoare au boxat cu campionii. Eu zic că Lazăr merita să ajungă acolo sus, poate chiar şi campion, dacă ne luăm după felul cum a boxat cu adversarul din semifinale", a declarat Nicolae Ispas, antrenor de box.
Meciurile de box s-au desfăşurat pe durata a trei reprize a câte trei minute fiecare repriză. Doi dintre jucătorii medaliaţi au 19 ani, iar antrenorul timişorean le prevede o carieră plină de reuşite.
„De Fares şi de Duma Marian sunt bucuros fiindcă sunt nişte copii la început de drum şi sunt născuţi în 1995. Şi e prima dată când participă la un campionat de seniori, care e mai puternic decât de tineret sau de juniori", spune Nicolae Ispas.
Sportivii antrenaţi de Nicolae Ispas au reuşit să obţină în acest an 12 medalii la competiţiile la care au participat: una la Campionatele Europene şi celelalte la competiţii naţionale.
Reporter: Miodrag Hojda Operator: Adrian Hrişcu Editor web: Călin Țenche