Măsuri de precauție împotriva rău-platnicilor

Data publicării:
antonela prima

Antonela Mureșan este managerul unei firme de producție de vată sintetică. Societatea pe care o administrează are o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro. Ca să pună compania la adăpost şi în cazul în care apar clienţi rău-platnici, anul trecut a decis să se asigure. Poliţa a costat-o aproximativ 24.000 de euro.

A costat în jur de 0,3% din cifra de afaceri. Am făcut o poliță de asigurare pe întreaga cifră de afaceri a firmei. Am beneficiat doar de colectare în momentul de față, sperăm că nu este cazul să o folosesc și să fiu despăgubită”, spune Antonela Mureșan, manager firmă.

În faţa unei liste de rău-platnici care creşte de la o lună la alta, şi Cătălin Olteanu, managerul unei firme de logistică și transport din Timișoara se gândește acum că o astfel de asigurare ar putea fi o soluție pentru compania sa: ”Noi activăm în logistică și transport și ne gândim, dar momentan ne facem tema. Toată lumea are rău platnici. Unii sunt rău-platnici intenționat, alții au trăit niște accidente. De foarte multe ori povestea asta cu rău-platnicii merge pe principiul dominoului”.

”Beneficiarii poliței de asigurări sunt protejați în cazul riscului de neplată și al insolvenței. De exemplu, avem o companie destul de mare, unde anul trecut am reușit să și recuperăm, dar o parte am și despăgubit”, afirmă Constantin Coman, managerul unei firme de asigurări.

Practic, în baza unei astfel de poliţe, firma asigurată recuperează 85% din suma pe care nu a încasat-o de la clientul rău-platnic.

”Undeva la o încasare de 100.000 de euro, noi am obține 60.000 de euro din partea asiguratorului ceea ce ne conferă o siguranță destul de mare. În ideea în care a crescut numărul insolvențelor, în ideea în care există numeroase incidente bancare, precum în acoperirea riscului de neplată al clientului”, precizează Cristian Ciolocoi, specialist control risc în cadrul unei firme.

Cifrele centralizate de Registrul Comerțului arată că numai în Timiş, anul trecut, peste 4.500 de companii au fost înregistrate ca insolvabile, iar la nivel naţional, în 2013, un număr record de societăţi cu cifra de afaceri de peste un miliard de euro, au ales calea insolvenței. Vorbim de aproape 27.000 de firme din România, cu 8% mai multe, comparativ cu 2012.

”De departe, 2013 a fost cel mai complicat an, pentru că numărul insolvențelor a ajuns la 27.000, număr echivalent cu cel al Germaniei. Anul 2013 s-a distins prin faptul că au fost insolvențe medii și mari. Companii cu cifre de afaceri de peste 10 milioane de euro”, adaugă Constantin Coman.

Un studiu realizat de o companie de asigurări arată că, în ultimii cinci ani, peste 100.000 de societăţi din România au intrat în insolvență. În ceea ce priveşte falimentul, numai în 2013, 115.000 de firme din ţara noastră și-au încheiat activitatea.

reporter: Corina Sfia
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...